O mare campioană a dat verdictul. Elisabeta Lipă se implică în cazul Simonei Halep. Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport spune că este nevoie de timp pentru ca jucătoarea de tenis să ajungă la forma care a consacrat-o.
Dubla campioană de Grand Slam a fost nevoită să se retragă de la Trophee Clarins din cauza unei accidentări.
Elisabeta Lipă a dat verdictul în cazul Simonei Halep
Simona Halep a revenit în circuit după o lungă absență. A fost suspendată 4 ani pentru dopaj, apoi TAS s-a redus pedeapsa la 9 luni.
De la revenire, a jucat două meciui. Unul la Miami pe care l-a pierdut în primul tur, iar al doilea la Trophee Clarins, unde a fost obligată să abandoneze din cauza unei accidentări la genunchi.
„Noi trebuie să înţelegem că Simona Halep este şi ea un om ca orice om. Ea a dat dovadă de o voinţă şi de o ambiţie de fier. Numai în situaţia ei să nu fii. Să ştii că eşti nevinovată şi să aştepţi o decizie. Simona a stat atâta timp pe bară. Chiar dacă s-a antrenat, psihicul ei nu au ajutat-o să se antreneze la capacitatea maximă.
Noi trebuie să avem răbdare cu ea pentru că ea singur îşi doreşte să ajungă din nou sus. Important este ca ea să aibă psihicul necesar ca să o poată lua treptat”, a spus Elisabeta Lipă.
Fosta mare campioană că şi în cazul în care Halep nu va putea juca la Jocurile Olimpice de la Paris nu ar fi un capăt de ţară.
„Normal că intrarea în efort este extraordinar de grea. Eu m-am retras de trei ori şi am revenit de trei ori pentru Jocurile Olimpice. Revenirea a fost groaznică. Dar nu este un capăt de ţară.
Şi acum dacă a pierdut Jocurile Olimpice nu este un capăt de ţară. Să revină la celelalte competiţii pe care le are. Sunt competiţii valoroase şi are tot timpul de pe lume, important este să fie bine”, a mai adăugat Lipă.
Simona Halep nu a primit wild card pentru turneul de la Roland Garros, dar a primit o invitaţie la turneul WTA 250 de la Rabat (19-25 mai). Deocamdată nu se știe însă dacă va putea participa.