O joacă de `cocoși`! Campioana mondială, Franța, a spulberat Australia, Giroud a egalat recordul legendarului Henry

Cine ar fi crezut că acesta va fi deznodământul, după felul în care începuse meciul? După nici zece minute, ”cangurii” păreau că sunt la cârma ostilităților. Goodwin deschisese scorul, Franța mai pierduse pe front un om, Lucas Hernandez, așa că începutul părea ostil campioanei mondiale în exercițiu.

Dar ”cocoșul galic” a avut nevoie de doar 5 minute ca să încline definitiv și iremediabil terenul. Rabiot a egalat cu capul, după o pasă celuilalt Hernandez, Theo, iar Giroud a dus scorul la 2-1, cu golul cu numărul 50 pentru națională. Era la un singur gol distanță de golgeterul all-time al naționalei Franței, Thierry Henry. Pe care l-a egalat în minutul 71.

Pe lista marcatorilor și-a trecut numele și ratangiul serii, Kylian Mbappe, care a profitat în minutul 68 de o centrare a lui Dembele.

Și așa s-a scris istoria. Franța s-a instalat în fruntea grupei D, profitând de egalul dintre Tunisia și Danemarca.

Franța: Lloris – Pavard, Upamecano, Konate, L. Hernandez – Tchouameni, Rabiot – O. Dembele, Griezmann, Mbappe – Giroud
Rezerve: Areola, Mandanda, Thiram, Saliba, Guendouzi, Kounde, T. Hernandez, Kolo Muani, K. Coman, Varane, Camavinga, Disasi, Fodana, Veretout
Antrenor: Didier Deschamps

Australia: Ryan – Atkinson, Souttar, Rowles, Behich – Mooy – Goodwin, McGree, Irvine, Leckie – Duke
Rezerve: Maclaren, Kuol, Koracic, Vukovic, Cummings, Tillo, Devlin, Baccus, King, Wright, Mabil, Deng, Hrustic, Degenek, Redmayne
Antrenor: Graham Arnold

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed