Nu mai au scăpare. Barcelona a fost acuzată oficial de dare de mită. Procurorii au ajuns la concluzia că banii dați de catalani au fost folosiți în scopul de a o proteja.
Parchetul a acuzat clubul Barcelona de corupție în formă continuată. Asta după ce s-a aflat că timp de 17 ani Jose Maria Enriquez Negreira, vicepreședinte al Comisiei Tehnice a Arbitrilor, a primit în total 7,5 milioane de euro de la catalani.
Jurnaliștii spanioli scriu că aceasta este concluzia lui Joaquin Aguirre, șeful Tribunalului de anchetă numărul 1 din Barcelona, cel care acuză clubul de dare de mită.
Infracțiunea de dare de mită este mai aspru sancționată decât cea de corupție pentru caree era cercetată Barcelona.
Marca a mai anunțat că cei de la Garda Civilă au efectuat percheziții la sediul Comisiei Tehnice a Arbitrilor, căutând documente în „cazul Negreira”.
Deocamdată, Josep Maria Bartomeu și Sandro Rosell (foști președinți ai clubului), Jose Maria Enriquez Negreira și fiul său au fost puși sub acuzare.