Novak Djokovic și-a ieșit din minți în timpul meciului pierdut la Roma în fața lui Holger Rune.
Sârbul l-a luat la țintă pe Goran Ivanisevic și a avut un mesaj incredibil pentru fostul jucător de tenis.
Novak Djokovic l-a certat pe Goran Ivanisevic
Liderul mondial s-a enervat în timpul meciului cu elevul lui Patrick Mouratoglou, Holger Rune.
Sârbul a avut o reacție nervoasă la adresa staff-ului său și a purtat o scurtă conversație cu Goran Ivanisevic în limba croată.
„Toată lumea este în mod constant confuză”, i-a strigat Djokovic antrenorului său.
„Ce naiba e în neregulă cu tine?! Joacă, joacă, joacă, joacă… trimite mingea dincolo de fileu!”, a fost răspunsul fostului campion.
Novak Djokovic a pierdut însă meciul din sferturile de finală ale turneului de la Roma. Tânărul danez (7 ATP) s-a impus, scor 6-2, 4-6, 6-2. Până acum, sârbul a fost învins de două ori de Rune, prima dată la Mastersul de la Paris – Bercy, anul trecut în luna noiembrie.
Goran Ivanisevic, despre crizele de nervi ale elevului său
Fostul campion vorbea într-un interviu acordat la începutul anului despre temperamentul lui Nole.
„Aș putea vorbi despre asta timp de 10 zile. Am fost și eu un pic nebun ca jucător, așa că îi pot înțelege emoțiile. Dacă ceea ce s-a întâmplă pe teren îl ajută ca jucător, nu mă interesează discuțiile. I-am spus deja că poate să-mi spună orice, atâta timp cât va câștiga. Dacă nu, vom avea o problemă.
Atât timp cât va câștiga, totul va fi bine (n.r. râde). Este ca și cum ai fi antrenorul lui Real Madrid, trebuie să trăiești cu presiunea. Dacă nu câștigi, te concediază. M-am obișnuit deja. Sunt în echipa lui de patru ani”, spunea Ivanisevic.