Novak Djokovic s-a enervat pe teren! Comportament reprobabil al sârbului faţă de fani. S-a aflat ce s-a întâmplat la Wimbledon. Totul a devenit public în urmă cu puţin timp şi a stârnit un mare scandal.
Novak Djokovic (36 de ani, locul 2 ATP) s-a calificat în finală la Wimbledon 2023. Asta după ce l-a învins în 3 seturi pe Jannik Sinner (21 de ani, 8 ATP), scor 6-3, 6-4, 7-6 (4)
Comportament reprobabil al sârbului faţă de fani
În setul 3, la 5-4 și 40-15 în favoarea lui Sinner, când italianul avea două mingi de set, un fan a vorbit exact în momentul în care Djokovic a servit. Vizibil deranjat, campionul sârb a avut o reacție ironică și a început să aplaude.
Ulterior, „Nole” a reușit să revină spectaculos și să câștige game-ul. A egalat la 5, moment în care i-a ironizat pe cei prezenți în tribune. S-a făcut că-și șterge lacrimile, ca să arate cât de tare îl afectează cei care sunt împotriva lui.
Este pentru prima dată când sârbul are o astfel de reacție față de cei prezenți în tribune. Mai mult de atât, el a fost surprins de comentatorul Eurosport în timp ce înjura în limba maternă. Cel mai probabil, arbitrul de scaun nu a înțeles ce a spus „Nole” și nu l-a penalizat.
35 de finale Grand Slam, un record all-time
Totodată, Djokovic a ajuns la 35 de finale de Grand Slam, un record all-time. Sârbul va juca a treia finală de Grand Slam din acest an, după cele două câştigate la Australian Open şi Roland Garros.
Novak Djokovic poate egala recordul absolut de trofee de Grand Slam, deţinut de australianca Margaret Court (24).
Sârbul luptă pentru cucerirea celui de-al optulea său titlu la Wimbledon, performanţă ce i-ar permite să egaleze recordul de succese în această competiţie, deţinut de elveţianul Roger Federer.
Carlos Alcaraz, victorie în minimum de seturi
Carlos Alcaraz (20 de ani, locul 1 ATP) s-a calificat în premieră în finală la Wimbledon, după victoria clară în fața lui Daniil Medvedev (27 de ani, 3 ATP).
Alcaraz a impresionat și a reușit o victorie în minimum de seturi cu Medvedev, scor 6-3, 6-3, 6-3. Meciul a durat o oră și 52 de minute.
Ibericul a controlat primele două seturi și nu a cedat serviciul. În setul trei, rusul a avut șansa să revină în joc, a reușit break-uri la 3-2 și 4-3, dar serviciul său nu a fost la nivel înalt astăzi.
Carlos Alcaraz are 11 victorii consecutive pe iarbă, în condițiile în care a câștigat turneul de la Queen’s chiar înainte de Wimbledon.
Până la ediția din acest an, Alcaraz nu reușise să depășească faza optimilor de finală la Wimbledon, turneul de Grand Slam pe iarbă. Acesta va juca abia a doua finală de Grand Slam din carieră. Tânărul spaniol s-a impus în 2022 la US Open.
Carlos Alcaraz și Novak Djokovic s-au mai înfruntat de două ori în circuitul ATP, iar bilanțul este egal. Finala masculină de la Wimbledon 2023 este programată duminică, 16 iulie, de la ora 16:00, ora României.