Novak Djokovic nu s-a mai abţinut! Anunţ incredibil despre Rafa Nadal. De ce se teme de legendarul iberic

Novak Djokovic nu s-a mai abţinut! Anunţ incredibil despre Rafa Nadal, după ce legendarul iberic și-a anunțat revenirea în circuit. Sârbul a recunoscut care este principala sa temere în ceea ce privește confruntarea cu rivalul.

Novak Djokovic, discurs în privința revenirii lui Rafa Nadal în competițiile oficiale! Sârbul îl așteaptă pe iberic în circuit.

Novak Djokovic nu s-a mai abţinut!

Rafa Nadal revine în competițiile oficiale! Ibericul a început pregătirea, urmând să participe în primul său turneu oficial, la Brisbane, după aproape un an de repaus cauzat de o accidentare la mușchiul psoas.

Ibericul a făcut primul antrenament cu Holger Rune.

Novak Djokovic așteaptă cu brațele deschise confruntarea cu ibericul. Sârbul este de părere că Nadal va reveni 100% implicat și înfometat de succes.

„Sincer, întotdeauna mă aștept din partea lui să joace la cel mai înalt nivel. De multe ori lumea l-a declarat terminat, și cu mine s-a întâmplat la fel, dar le-am demonstrat că se înșală!”, a spus Novak Djokovic, citat de AFP.

”O legendă a sportului nostru!”

Djokovic se așteaptă ca Nadal să revină la performanțele sale de top în cel mai scurt timp.

„Nu este genul de jucător care să revină în circuit doar pentru a juca, să spunem, la nivel mediu, câteva meciuri. Vrea să câștige titluri, să fie cel mai bun.

De aceea și este cine e – o legendă a sportului nostru. Sunt sigur să antrenamentele, toată pregătirea lui au fost făcute cu intenția de a câștiga un turneu de Grand Slam!”, a afirmat liderul ATP.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed