Novak Djokovic, numărul 3 mondial, s-a calificat vineri în optimi de finală la Roland Garros după un meci de trei seturi, care a durat însă mai mult de trei ore şi jumătate. Fostul lider mondial l-a învins pe spaniolul Alejandro Davidovich (34 ATP), învins cu 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), 6-2.
În mai multe rânduri, Djokovic a făcut gesturi care au sugerat că a simţit o jenă la coapsa stângă şi a avut nevoie de un masaj la sfârşitul celui de-al doilea set, relatează AFP. Cu toate acestea, el nu a părut deosebit de afectat în mişcările sale pe durata partidei. La Openul Australiei în ianuarie, o ruptură la coapsa stângă nu l-a împiedicat să câştige al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalându-l pe Rafael Nadal.
Djokovic va juca în optimi cu polonezul Hubert Hurkacz, numărul 14 mondial, sau peruanul Juan Pablo Varillas (94 ATP).
Djokovic, care a împlinit 36 de ani la sfârşitul lui mai, poate deveni primul jucător cu 23 de turnee de Grand Slam în palmares, potrivit agerpres.ro.
Rezultate de vineri, din turul 3 al probei masculine de simplu de la Roland Garros:
Sebastian Ofner (Austria) – Fabio Fognini (Italia) 5-7, 6-3, 7-5, 1-6, 6-4
Novak Djokovic (Serbia/N.3) – Alejandro Davidovich (Spania/N.29) 7-6 (7/4), 7-6 (7/5), 6-2
Karen Hacianov (Rusia/N.11) – Thanasi Kokkinakis (Australia) 6-4, 6-1, 3-6, 7-6 (7/5)
Lorenzo Sonego (Italia) – Andrei Rublev (Rusia/N.7) 5-7, 0-6, 6-3, 7-6 (7/5), 6-3