Novak Djokovic, amenințat! Rivalul sârbului nu s-a mai abținut. Carlos Alcaraz are tupeu

Novak Djokovic a fost amenințat de marele său adversar! Rivalul sârbului nu s-a mai abținut și a spus totul. Carlos Alcaraz are tupeu. Acesta a afirmat că este capabil să-l împiedice pe Novak Djokovic să câştige totul în anul 2024.

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, campionul en titre de la Wimbledon, a declarat marţi că sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial, este pregătit să câştige cele patru turnee de Mare Şlem în 2024, dar a garantat că va încerca să-l împiedice.

Novak Djokovic, amenințat

În cadrul unei conferinţe de presă avute la Ciudad de Mexico, unde urmează să dispute un meci demonstrativ în compania americanului Tommy Paul, Alcaraz a declarat:

„Djokovic a demonstrat an de an că este pregătit să câştige cele patru Grand Slam-uri. Dar noi suntem aici să-l împiedicăm, alături de alţi jucători capabili să-l învingă”, a spus Alcaraz, conform EFE.

Jucătorul iberic, aflat pe locul secund în clasamentul ATP, a comentat şi tendinţa presei de a-l menţiona drept succesor al elveţianului Roger Federer, al spaniolului Rafael Nadal şi al încă activului Djokovic, afirmând că munceşte pentru a fi unul dintre cei mai buni din istorie.

„Încerc să mă concentrez asupra carierei mele. Visul meu este să fiu considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie”, a adăugat Alcaraz.

Referindu-se la prestaţiile sale din 2023, în care a fost detronat din poziția de lider al clasamentului mondial, spaniolul a recunoscut că, după ce a câştigat trofeul la Wimbledon, a avut o scădere a performanţei, iar în 2024 va încerca să menţină un nivel bun pe tot parcursul anului.

„Trebuie să cresc anul viitor şi să ţin cont că sezonul continuă până în noiembrie. Am lucrat cu un psiholog care m-a ajutat. 2024 va fi un an solicitant, cu Jocurile Olimpice după Wimbledon. Voi munci din greu pentru a oferi ţării mele o medalie”, a precizat Carlos Alcaraz.

În afara meciului dintre Carlos Alcaraz şi Tommy Paul, în capitala Mexicului va avea loc o partidă demonstrativă între grecoaica Maria Sakkari, ocupanta locului 9 în clasamentul WTA, şi daneza Caroline Wozniacki, fostă numărul 1 mondial, care a revenit în tenisul profesionist după ce a adus pe lume doi copii.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed