Noul antrenor al lui Dinamo are tupeu! Anunţ incredibil al croatului Zeljko Kopic. Toată lumea a rămas mască + Ce obiectiv şi-a impus

Noul antrenor al lui Dinamo are tupeu! Anunţ incredibil al croatului Zeljko Kopic. Toată lumea a rămas mască atunci când a auzit. Acesta a spus că Dinamo este cel mai important club din România.

Înlocuitorul lui Ovidiu Burcă tocmai a fost prezentat de oficialii lui Dinamo. Are un obiectiv clar în acest sezon. Trebuie să salveze echipa de la retrogradare.

Noul antrenor al lui Dinamo are tupeu!

Croatul Zeljko Kopic, în vârstă de 46 de ani, a venit cu elan la Dinamo. Visează să salveze echipa de la retrogradare. „Dinamo București e cel mai mare club din România. Cu o istorie foarte importantă pentru fani, pentru societate, pentru întreaga țară.

Cel mai important pentru mine e să îmi pun amprenta asupra echipei cât mai repede posibil. Precedentul antrenor a fost la echipă în cel mai dificil moment din istorie. Acum e rândul meu să dau totul pentru a îmbunătăți echipa. Pentru a aduce echipa la un alt nivel, pentru a implementa strategia pe care o am la Dinamo.

Am urmărit fotbalul din România. Știu ce înseamnă Dinamo pentru fotbalul de aici, dar e diferit când vii aici și cunoști jucătorii, petreci timpul cu ei. Pentru mine, nu e vorba doar despre poziția în care se află Dinamo în clasament. E un privilegiu să mă aflu aici și pentru cei care vor să se facă antrenori.

Nu am vorbit încă cu Ovidiu Burcă. Voi încerca să iau legătura cu el. Respect eforturile pe care el și cei din club le-au depus într-o situație atât de grea”, a spus croatul.

Câinii se află într-o situaţie dramatică. Sunt pe loc retrogradabil, la mare distanţă de locurile de baraj pentru Superliga. „E greu de spus dacă vom obține puncte la meciul cu Sepsi. Trebuie să văd care este situația la echipă. Mă aștept totuși ca jucătorii să dea totul pe teren.

Dacă nu ai încredere, nu poți fi antrenor. Cred că am făcut lucruri bune în cariera mea și voi da totul pentru acest club. Nu sunt magician, dar fiecare fan al lui Dinamo trebuie să știe că cel mai impotant lucru în acest moment e ca echipa să rămână în prima ligă. De aceea mă aflu aici.

Voi vedea cum se prezintă jucătorii și voi vedea ce sistem voi folosi. Mă pot adapta, dar vreau să văd dacă înțeleg ce le cer mai întâi”, a mai spus croatul.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed