Notărița de pe circuit! Antonia Tănăsie, pilot în 5 campionate

De profesie notar, blonda din Brașov, Antonia Tănăsie, a avut de dus muncă de lămurire cu soțul ei până să ajungă pe circuit.

„Nu știam cum să îl conving pe soțul meu să mă lase să particip și de ziua lui am organizat o urcare în Campionatul de Viteză în Coastă, cu unul dintre piloții profesioniști. Am zis să îi fac o surpriză. Efectul a fost unul pozitiv”, mărturisește pilotul din motorsport, Antonia Tănasie.

În prezent, are 5 campionate bifate în Motorsport. „Am început cu Promo Rally, apoi am trecut la Time Attack, Super Slalom, apoi Super Rally și Viteză în Coastă”, povestește sportiva.

Pentru Antonia, etapele de concurs înseamnă vacanță de la munca de birou. „Jobul meu nu presupune muncă fizică, mă consumă foarte mult psihic și mă ține angrenată în permanență în ceea ce fac și atunci când plec de la birou. Când îmi începe campionatul, îl văd ca pe un concediu împărțit pe bucățele”, recunoaște notărița de pe circuit.

Antonia își amintește cum a fost și prima experiență a ei la karting, disciplina cu care a început aventura ei în lumea cu mulți cai putere.

„Prima tură, primul kart, cu 6 cai, ulterior am trecut în tura a doua cu cel mai puternic kart, 9 cai, și am făcut toate turele cu toți banii de pe card”, spune Antonia Tănasie.

Dintre toate campionatele în care s-a dat, Antonia are și unul preferat. „Cel mai pe sufletul meu a fost cel de Super Rally. Am rămas în  Campionatul Național de Viteză în Coastă. Anul trecut am avut un an de testare pe mașină, pentru că am schimbat și mașina. Și anul acesta mă axez tot pe Viteză în Coastă”, mărturisește pilotul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed