Noaptea în care a câștigat fotbalul! Nebunie maximă în finală: Mbappe a reușit o triplă, Messi – o dublă! Argentina a câștigat la penalty-uri!

Doar o echipă a fost pe teren în prima repriză. Și ea s-a numit Argentina. Și doar doi jucători au făcut șah-mat niște francezi anesteziați total. Mai întâi, în minutul 22, Di Maria l-a depășit ușor pe Dembele, a pătruns în careu, iar francezul l-a jenat, iar centralul Marciniak a dictat fără să ezite penalty. Messi l-a transformat elegant, luându-i astfel fața lui Mbappe în clasamentul golgheterilor Cupei Mondiale.

Apoi s-au inversat rolurile. Messi l-a servit genial pe Di Maria a cărui cursă irezistibilă s-a încheiat cu o minge în plasa porții lui Lloris. Era 2-O, tribuna cânta, toată lumea jubila, atmosfera era precum în River-Boca. Messi era Messia, Di Maria devenise Di Magia.

Argentina a plecat la cabine campioană mondială. Iar francezii, ca niște ”cocoși” jumuliți. Pe Giroud și Dembele-le i-a și trimis Deschamps mai devreme la vestiare. Nici după ce s-a reluat partida, Franța n-a părut că mai știe joaca. Imaginați-vă scena: campioana mondială en-titre a tras primul șut spre poartă în minutul 72.

Dar totul s-a schimbat în minutul 79. Nicolas Otamendi l-a împins pe Kolo Muani, polonezul a arătat punctul cu var, iar Mbappe a redus ecartul și l-a egalat pe Messi la goluri marcate.
Iar în minutul imediat următor l-a și depășit, aducând egalarea pe tabelă. Chiar? Scaloni n-o știa pe asta cu 2-O e cel mai periculos scor?
Au urmat apoi minute ca-ntr-o repriză de box, în care ambii pugiliștii au boxat cu garda jos. Pe rând, Mbappe și Messi ar fi putut tranșa titlul pe final. Dar timpul s-a terminat. Și finala Cupei Mondiale din Qatar a avut prelungiri.
Franța părea în control, Argentina, epuizată. Dar fotbalul este plin de surprize. ”Pumele” puteau să dea lovitura în finalul primei reprize din extra-time. Prin Messi, bineînțeles. Care i-a testat vigilența lui Lloris și în debutul celei de-a doua reprize. Și care a aruncat în aer stadionul în minutul 109.
Messi a înscris  golul 98 în tricoul Argentinei, golul numărul 13 la Mondiale și golul cu numărul 7 în Qatar. Sigur, și golul de 3-2 pentru ”pume”. Dar balul nu s-a încheiat. Fiindcă Mbappe a mai avut un cuvânt de spus. Care a reușit ”tripla”, egalând din penalty. 3-3, și finalul a fost interzis cardiacilor. Cu ocazii clare la ambeleporți. Dar parcă era păcat să existe o câștigătoare, nu?
Așa că s-a trecut la loviturile de departajare. Mbappe a marcat, Messi, la fel. Coman și Tchouameny au ratat, Dybala și Paredes au transformat.  Kolo Muani a tras tare, pe centru, dar Montiel a transformat. Și Argentina a câștigat cel de-al treilea titlu mondial! Visul lui Messi s-a împlinit!

ARGENTINA (4-4-2): E. Martinez – Molina, Romero, Otamendi, Tagliafico – Di Maria, De Paul, Enzo Fernandez, Mac Allister – Messi, J. Alvarez
SELECȚIONER: Lionel Scaloni

FRANȚA (4-3-3): Lloris – Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez – Griezmann, Tchouameni, Rabiot – Dembele, Giroud, Mbappe
SELECȚIONER: Didier Deschamps

Distribuie articol:

COMENTARII

2 COMENTARII

  1. Culmea noi romanii, Europeni am tinut majoritatea cu Argentina si asta din cauza lui Macron, sau poate pentru ca francezi ne-au facut mereu tigani.. In 1998,pe Halep… si daca te uiti la echipa lor get beget francezi.. ‘Mbappe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed