Shakira a dat lovitura cu nou piesă în care i-a făcut praf pe Pique și Clara Chia. În doar patru zile de la lansare a adunat peste 152 de milioane de vizualizări doar pe Youtube.
A urmat o petrecere grandioasă organizată de artistă în Barcelona. Dintre invitați a făcut parte și Patrick Kluivert, fostul jucător al celor de la Barcelona. Toți au rămas uimiți pentru că până acum nimeni nu știa că cei doi sunt prieteni, scrie Marca.
Shakira explică de ce a scris noua piesă
Shakira a ieșit și a explicat de ce a compus această melodie.
„Pentru mine a fost o eliberare. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge direct pe locul 1, la 45 de ani, cu o melodie în limba spaniolă. Vreau să le îmbrățișez pe milioanele de femei care se ridică în fața celor care ne fac să ne simțim insignifiante. Femei care susțin ceea ce simt și gândesc și care ridică mâna atunci când nu sunt de acord cu ceva, în timp ce altele ridică din umeri.
Ele sunt inspirația mea. Iar această realizare nu este a mea, este a tuturor. Trebuie să ne ridicăm, nu așa cum ne spune societatea, ci în felul nostru, pentru a merge mai departe pentru copiii noștri, părinții noștri, cei care au nevoie de noi și care cred în noi.”, a scris Shakira, pe Instagram.