Nicolae Stanciu, primele declarații după ce a câștigat titlul în China. Este unic în fotbalul românesc. Imagini de colecție + Mesaj special de la Anamaria Prodan

Nicolae Stanciu a câștigat titlul cu Wuhan Three Towns în China. Mijlocașul este singurul român care a reușit să câștige titlul în patru campionate diferite.

Are două câștigate în Liga 1, la FCSB (2014, 2015), în Belgia, cu Anderlecht (2017), în Cehia, cu Slavia Praga (2020, 2021), și acum, în China.

”Când am aflat că sunt primul român din istorie care câștigă titlul de campion în patru țări diferite și că mai sunt în jur de 40 de jucători în lume care au reușit asta, am realizat că toată munca și sacrificiile pe care le-am făcut de-a lungul carierei nu au fost în zadar.

Faptul că am ajuns la această performanță, mă face să uit de toată suferința, de efortul depus, de timpul petrecut departe de cei dragi. Mă motivează să muncesc și mai mult, să progresez și să devin cea mai buna versiune a mea, atât pe terenul de fotbal cât și în viața de zi cu zi.

Îmi doresc ca în continuare să-mi pot face țara, părinții, frații, soția și fetițele noastre mândri de mine!”, se arată pe contul de Instagram al lui Nicolae Stanciu.

De asemenea, Stanciu a postat și o serie de fotografii de la petrecerea organizată de chinezi.

Anamaria Prodan i-a lăsat și ea un comentariu.

„Tu ești de departe numărul 1! Te iubesc”, a scris agentul jucătorului.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed