Neymar a părăsit terenul cu ochii în lacrimi. A fost scos cu targa de pe teren la PSG – Lille

Neymar a părăsit terenul cu ochii în lacrimi. Starul brazilian s-a accidentat în PSG Lille, scor 4-3, și a fost scos cu targa de pe teren. În minutul 48 al partidei, Neymar a fost împins de un adversar, a căzut și și-a făcut praf glezna. Imediat a cerut ajutorul medicilor.

Brazilianul, care a dat un gol și a oferit o pasă de gol, nu a mai putut continua și a fost scos cu targa de pe teren. În locul său a intrat Ekitike.

PSG a câștigat meciul de pe teren propriu cu Lille, scor 4-3. Parizienii au condus 2-0, dar apoi adversarii au revenit și au preluat conducerea, 3-2. Campioana Franței a reușit să câștige în ultimele minute. Leo Messi a executat perfect o lovitură liberă în minutul 90+5, iar mingea a intrat în poartă.

PSG are un avans de opt puncte în fruntea clasamentului. Marseille și AS Monaco n-au jucat în această rundă. Lille ocupă locul șase în clasament.

Neymar, discuții dure cu Luis Campos

Brazilianul a fost implicat într-un scandal uriaș. Neymar este în conflict cu Luis Campos, directorul sportiv al parizienilor. Campos a venit la PSG vara trecută și l-a adus și pe actualul antrenor, Christophe Galtier.

Încă de la început au existat discuții între Neymar și Luis Campos, presa din Franța anunțând că directorul sportiv a încercat să scape de fotbalist. Ultimul conflict între cei doi a avut loc după meciul cu Monaco. Atunci Campos a dat buzna în vestiar pentru a-i certa pe fotbaliști, iar brazilianul a luat foc.

„Da, s-a întâmplat. Noi nu am fost de acord cu ceea ce s-a spus la acea vreme, așa că am avut o discuție despre asta. Eu vorbesc cu prietenii mei în fiecare zi și îi iubesc pe toți, la fel ca pe prietena mea.

Cu toții am vorbit despre fotbal, pentru că fotbalul înseamnă comunicare. Desigur, există respect de ambele părți, iar uneori nu poți fi de acord cu unele lucruri. Așa că trebuie să existe o discuție ca să îmbunătățești echipa, atmosfera, jocul.

Noi am pierdut câteva meciuri și suntem frustrați. Vrem să câștigăm tot timpul. Când au loc aceste înfrângeri, doare, așa că discuțiile fac parte din asta. Cred că ne-a ajutat, pentru că a clarificat lucrurile. Știm ce gândim toți”, a spus Neymar, citat de Dailymail.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed