Neluţu Varga îl distruge pe Cristi Balaj! Atac devastator la adresa preşedintelui care şi-a dat demisia. Ce a spus despre Dani Coman

CFR Cluj este victima unei perioade de tranziție, în urma eliminării din Cupa României, scor 0-4, în fața celor de la Corvinul Hunedoara, formație din Liga 2. Adrian Mutu a demisionat din funcția de antrenor al grupării, asemenea și Cristi Balaj, din funcția de președinte.

Demisia celui din urmă a fost comentată de către Neluțu Varga, patronul ardelenilor. A fost extrem de tăios în privința deciziei lui Balaj de a părăsi CFR Cluj.

Neluţu Varga îl distruge pe Cristi Balaj!

Șeful din Gruia nu a suferit în urma despărțirii de către Adrian Mutu, iar demisia nepreconizată a lui Cristi Balaj pare să nu-l afecteze. Varga a oferit o primă reacție în urma declarațiilor fostului președinte.

”Cristi Balaj a anunțat că pleacă?! Nu am eu ce să-l conving ca să stea. Dacă a zis că pleacă, foarte bine! Să plece.

Nu mă întrebați de președinte, are cine să conducă activitatea la CFR, o să vedem ce facem pe viitor, acum nu vine nici Dani Coman, că mă tot întrebați de el, nici altcineva. Echipa trebuie să câștige cu Rapid, eu atât știu!”, a declarat Varga, la Digi Sport.

În continuarea play-off-ului competiției interne, CFR Cluj va efectua deplasarea în Capitală, în vederea disputării duelului direct cu Rapid, programat sâmbătă seară, de la ora 20.30.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed