Naţionala masculină de polo a României, victorie de senzație. A ajuns în sferturile de finală ale CE

Naţionala masculină de polo a României, victorie de senzaţie. A învins Georgia și s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European.

În următorul meci, tricolorii întâlnesc Spania, vineri, de la ora 17.30. România s-a calificat și la Campionatul Mondial de luna viitoare, după 11 ani.

Naţionala masculină de polo a României, în sferturile de finală ale CE

Naţionala masculină de polo a României a învins joi, la Dubrovnik, reprezentativa Georgiei, scor 18-11, în faza play-off a Campionatului European. Astfel s-a calificat în sferturile de finală.

Scorul pe reprize a fost 5-1, 5-3, 3-2, 5-5, după un meci în care România a condus de la un capăt la altul.

În grupa D, tricolorii au obţinut rezultatele 12-8 cu Olanda, 13-5 cu Slovenia şi 8-7 cu Slovacia. Astfel, au încheiat pe primul loc, cu 9 puncte, şi au jucat în play-off.

Tot joi, în faza play-off, Grecia-Olanda 15-10, iar Grecia va evolua în sferturi cu Croaţia. În celelalte două dispute din sferturi se întâlnesc Italia – Muntenegru şi Ungaria – Serbia. Toate meciurile vor avea loc vineri.

Urmează semifinalele, în 14 ianuarie, şi finalele pentru medalii, în 16 ianuarie.

Campioana europeană din 2024 va obţine şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

La ediţia CE din 2022, România s-a clasat pe locul 10, potrivit news.ro.

Calificarea în sferturi la ediţia din acest an a CE le aduce tricolorilor şi biletul pentru Campionatul Mondial, din 2-18 februarie, de la Doha.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed