După două hattrick-uri în 3 partide, Marko Dugandzic s-a urcat pe prima poziție a clasamentului golgheterilor din Liga I.
Croatul de 28 de ani, adus de Rapid chiar din curtea CFR-ului, l-a întrecut pe Andrea Compagno, iar Adrian Mutu își laudă elevul.
„Nu vreau să îmi asum toate meritele pentru momentul în care se află Dugandzic. Nu este corect. El se simte bine la Rapid, are o chimie cu grupul. A contat faptul că i-am acordat credit încă din prima zi şi faptul că a avut noroc şi a fost de multe ori la locul potrivit…
Atacanţii trăiesc prin goluri şi când marchează des se relaxează. Ca atacant, pe lângă ştiinţă şi valoare, trebuie să ai şi «bulan», ca să spunem aşa.
Mă bucură faptul că marchează, dar ajută şi echipa, face şi faza defensivă, îşi pune toate calităţile în slujba echipei”, a spus Adrian Mutu într-o conferință de presă.
La o echipa ANTRENORUL ii D-ZEU el lega si dezleaga !