Mutu a deraiat Rapid FCSB-ul lui Becali! 2-0 și spectacol total în Giulești, la primul derbi al sezonului

Adrian Mutu, antrenorul Rapidului din Giulești, a obținut o victorie importantă în sezonul în care giuleștenii sărbătoresc centenarul.

Într-o atmosferă incendiară, creată de fanii vișinii, dar și de cei ai FCSB, galeriile aprinzând la începutul meciului torțe, echipa lui Mutu a început tare derbiul cu FCSB.

Rapid București a reușit să deblocheze tabela în minutul 19. Dugandzic a reușit să înscrie cu capul, la doar două zile după ce a semnat cu giuleștenii.

Apoi, tot în prima repriză, în minutul 40, Săpunaru înscrie cu un șut imparabil din interiorul careului, după o pasă venită de la marcatorul primului gol.

Derbiul dintre Rapid București și FCSB, din etapa a 2-a a Superligii, a consemnat cea de-a 115-a întâlnire între cele două formații din București. În celelalte 114 meciuri disputate până în prezent, Rapid a înregistrat 29 de victorii, FCSB a adunat 44 de succese, în timp ce 41 de meciuri s-au terminat la egalitate.

În sezonul trecut, primul de la revenirea Rapidului în prima ligă, cele două echipe și-au împărțit punctele în sezonul regulat. În tur s-au impus rapidiștii cu scorul de 1-0, în timp ce în retur ”roș-albaștrii” și-au luat revanșa și au câștigat partida cu 3-1.

Pentru Adrian Mutu (43 de ani), antrenorul Rapidului, va fi primul derby la care va lua parte din postura de principal al grupării din Giulești.

Rapid a început sezonul la Cluj, cu un meci împotriva campioanei CFR, pe care l-a pierdut la limită, 0-1, după ce a ratat un penalty în prelungiri, prin Alexandru Albu.

FCSB, de asemenea, nu are victorie în acest sezon. În prima etapă de campionat, ”roș-albaștrii” au remizat cu U Cluj, în timp ce în turul doi preliminar din Conference League au pierdut la Tbilisi, cu Saburtalo, 0-1.

Adrian Mutu spune că Rapidul va aborda partida cu FCSB la victorie, însă scoate în evidență situația lotului său, care este format din mai mulți tineri în acest moment.

”Știți ce înseamnă acest meci pentru fanii noștri. Va fi un meci foarte greu. Suntem dornici de victorie. Vom juca la victorie. Întâlnim o echipă bună și sper să obținem victoria.

Am avut o săptămână mai dificilă, pentru că am avut accidentările. Apoi au venit jucătorii noi. În acest moment nu suntem în efectiv complet. Suntem 20 în acest moment. Suntem un mix între jucători cu experiență și tineri.

Despre importanța meciului e inutil să vorbim, este un derby de tradiție. De-a lungul timpului au fost meciuri spectaculoase. Mâine trebuie să fim responsabili și să dăm totul pentru Rapid. Dacă va odihni jucători (n.r. FCSB) vom vedea mâine.

FCSB rămâne o echipă valoroasă. Meciul este și pentru ei important. Probabil vor veni montați să câștige acest meci. FCSB e o echipă ofensivă. Suntem pregătiți. Ne dăm seama de importanța acestui meci”, a declarat Adrian Mutu, la conferința de presă, potrivit digisport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed