Monica Niculescu şi Lucie Hradecka au reuşit o calificare în semifinalele probei de dublu de la Washington

Perechea româno-cehă Monica Niculescu/Lucie Hradecka s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de tenis de la Washington (WTA 250), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari, după ce a învins cuplul american Makenna Jones/Sloane Stephens cu 7-6 (4), 3-6, 10-2.

Favoritele numărul trei s-au impus după o oră şi 36 de minute, potrivit agerpres.ro.

Niculescu şi partenera sa au început bine meciul şi au condus cu 3-0, dar apoi au pierdut patru ghemuri la rând şi jocul s-a echilibrat. Setul a ajuns în tiebreak, unde Niculescu şi Hradecka au condus cu 3-0, au fost egalate, însă au reuşit să încline balanţa prin trei puncte consecutive la 4-4.

Jones şi Stephens au câştigat setul secund cu 6-3, după ce au dominat ostilităţile, dar în super tiebreak Niculescu şi Hradecka au avut controlul, impunându-se cu 10-2.

Niculescu şi Hradecka şi-au asigurat un cec de 3.950 şi 110 puncte WTA la dublu, iar în penultimul act vor înfrunta câştigătoarele din meciul care opune principalele favorite, Jessuica Pegula (SUA)/Erin Routliffe (Noua Zeelandă), şi chinezoaicele Xiyu Wang/Yue Yuan.

La simplu, australianca Daria Saville a învins-o în optimi pe principala favorită, americanca Jessica Pegula, cu 7-5, 6-4, Rebecca Marino (Canada) a trecut de Andrea Petkovic (Germania) cu 6-3, 3-6, 6-1, iar Kaia Kanepi (Estonia), a şasea favorită, a dispus de Lin Zhu (China) cu 4-6, 6-4, 6-4.

Românca Simona Halep a abandonat la scorul de 7-5, 2-0 pentru rusoaica Ana Kalinskaia.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed