Momente incredibile pentru Usain Bolt, cel mai rapid om din lume: i-au furat o sumă colosală din conturi

Usain Bolt este cel mai rapid om din lume și a câștigat premii fabuloase în cariera sa, dar acum are probleme tocmai din acest motiv.

Usain Bolt s-a trezit fără bani în contul bancar, asta după ce a fost victima unui furt din partea unor angajați ai băncii.

Pagubă de 13 milioane de dolari

Fostul atlet a fost informat că soldul contului său la Stocks and Securities Ltd (SSL) s-a redus în mod inexplicabil la doar 12.000 de dolari. Sportivul avea în cont nu mai puțin de 12,9 milioane de dolari.

”Vom merge în instanţă cu chestiunea. Este o mare dezamăgire şi sperăm că problema va fi rezolvată într-un mod în care domnul Bolt îşi va recupera banii şi va putea trăi în pace”, a spus avocatul lui Bolt.

SSL a afirmat într-un comunicat din 12 ianuarie că a luat cunoştinţă de o activitate frauduloasă a unui fost angajat şi a înaintat chestiunea forţelor de ordine, adăugând că a luat măsuri pentru a securiza activele şi a consolida protocoalele, informează News.ro.

Jamaica Constabulary Force a declarat luni că echipele sale de fraudă şi investigaţii financiare cercetează ”presupuse activităţi frauduloase la (SSL) despre care se spune că ar fi afectat conturile domnului Usain Bolt, printre alte persoane”.

Ministrul de Finanţe, Nigel Clarke, a declarat marţi seară că SSL ar fi comis ”fraudă alarmantă şi diabolică” şi că autorităţile ”vor aduce toţi autorii în faţa justiţiei”.

Își păstra banii pentru pensie

Contul lui Bolt a fost destinat să servească drept pensie pentru sprinterul de opt ori medaliat cu aur olimpic şi pentru părinţii săi, a spus Gordon.

Bolt s-a retras din competiţii în 2017, după ce a dominat sprintul global timp de un deceniu, a reînviat un sport afectat de scandaluri de dopaj şi a devenit un nume cunoscut precum legenda braziliană a fotbalului Pele şi campionul american la box Muhammad Ali.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed