Mitriță a dat gol și l-a îmbrățișat cu foc pe Șumudică! Dar s-a bucurat degeaba: la final a fost dezastru!

Favoritul lui Marius Șumudică, Alexandru Mitriță, a deschis scorul în meciul pe care Al-Raed – Al Nasr. Era minutul 28 când Mitriță a preluat o minge la 20 de metri de poartă, a făcut o fentă și a zguduit colțul lung al porții lui Ospina, columbianul care a apărat în trecut buturile unor echipe precum Nice, Arsenal sau Napoli.

Mitriță nu și-a putut stăpâni bucuria: și a sărit direct în brațele lui Șumudică. Doar că Al-Raed, cu Silviu Lung Jr. și Damjan Djokovic titulari, a fost spulberată de echipa milionarilor care au încercat să-l momească pe Cristiano Ronaldo cu mormane de petrodolari.

Al Nasr a zdrobit-o cu 4-1 pe Al-Raed, în etapa a 9-a primei ligi din Arabia Saudită. Vincent Aboubakar a egalat în ultimul minut al primei reprize, iar Anderson Talisca și-a trecut în cont un „hattrick” în repriza a doua.

Șumudică – despre care se spunea că din iarnă e favoritul lui Mihai Rotaru ca să o preia pe Craiova – e la a patra înfrângere consecutivă în prima ligă a Arabiei Saudite, acolo unde se află pe locul 11, cu 9 puncte obținute în 9 runde. Al Nasr a egalat liderul Al Shabab.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed