Mircea Rednic surprinde pe toată lumea! Reacţie incredibilă după ce a fost înjurat de propriul jucător. Fabry a fost rezervă la meciul FC Voluntari-UTA 0-1. A intrat pe teren însă şi a decis meciul.
După ce a marcat, a avut o ieşire necontrolată la adresa lui Mircea Rednic. Intrase pe teren în minutul 70 şi a marcat golul decisiv, 7 minute mai târziu.
Mircea Rednic surprinde pe toată lumea!
Mircea Rednic a operat trei modificări la UTA în partida de la Voluntari. Stolnik, Pedro și Morar au fost noutățile din formația roș-albilor. Vedeta Fabry a fost doar rezervă. După gol, a spus apoi câteva cuvinte în direcția băncii de rezerve, iar Rednic i-a bătut obrazul.
„Cred că Fabry mi-a transmis salutări, sănătate multă. Ar fi vrut să fie titular, dar trebuie să înțeleagă că aici e concurență.
Mă bucur că a înscris. Dacă mi-a zis ceva de mamă sau de tată în limba lui, nu mai știu. Nu am greșit pentru că l-am ținut rezervă, deoarece a venit cu un plus, a avut o reacție pozitivă”, au fost cuvintele ironice ale lui Rednic, în direct la Orange Sport.
Rednic nici nu se gândeşte la play-off-ul din Superliga, deşi echipa sa s-a apropiat de primele 6 locuri. „Nu mai vorbim de play-off, de fiecare dată când am spus ceva după un meci bun, am luat o castană. Așa că tăcem și pregătim foarte bine meciul cu Petrolul”, a spus Rednic.
Eetapa viitoare UTA va primi vizita celor de la Petrolul, sâmbătă 24 februarie, de la ora 14, la Arad.