Mircea Rednic declanșează scandalul! Dezvăluiri înaintea meciului cu Dinamo. Antrenorul celor de la UTA nu s-a mai abținut

Mircea Rednic declanșează scandalul! Dezvăluiri înaintea meciului cu Dinamo. Antrenorul celor de la UTA nu s-a mai abținut. S-a simțit trădat în momentul în care a fost demis de pe banca tehnică a „câinilor”.

UTA Arad va juca vineri de la ora 20:00, în deplasare pe stadionul Arcul de Triumf, cu Dinamo. Meciul se desfășoară în cadrul etapei cu numărul 30 din Superliga.

Mircea Rednic declanșează scandalul!

Înaintea confruntării directe, în cadrul conferinței premergătoare meciului, Mircea Rednic a vorbit despre demiterea din iarna lui 2021, de pe banca tehnică a lui Dinamo.

Tehnicinul arădenilor a declarat că, deși la o primă vedere a părut că Iuliu Mureșan, fostul administrator special al lui Dinamo, a fost cel care a luat decizia, el consideră că cei care au dictat îndepărtarea lui de la echipă a fost Peluza Cătălin Hâldan

„Normal că-mi doresc să câștig, dar nu e ambiție personală. Cum am plecat? Cei care au avut de pierdut ei au avut, că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Singurul ce m-a deranjat a fost acela că plecarea mea a fost cu acordul de la asociația asta, PCH, condusă de…nici nu-i mai dau numele

Fără acordul lor nu se putea face. Și atunci mi-am pus întrebarea ce interese au avut? Și au retrogradat. M-au acuzat că nu știu ce schimbări am vrut să fac. Cu toate că eu când am semnat lucrurile au fost foarte clare, toată lumea a fost prezentă, inclusiv domnul Badea. Și era vorba că voi da posibilitatea tuturor jucătorilor să joace, să fac o analiză apoi și din iarnă să reușim să facem o echipă.

Ei nu au avut răbdare, cei de la UTA au avut răbdare și – până la urmă – aici am reușit să fac o echipă, chiar dacă am schimbat vreo 25 de jucători. Iar acolo m-au acuzat că vreau să schimb o jumătate de echipă, iar ei, până la urmă, au adus mai mult de jumătate jucători noi. Și au mai fost doi antrenori după mine, Stoican și Uhrin și au retrogradat. Și m-am simțit trădat, dar nu de suporteri.”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă.

„La Rapid nu era nimeni interesat până ce nu s-a făcut noul stadion”

„Poate greșeala mea a fost atunci că am fost interesat de acțiuni la Dinamo și poate asta i-a deranjat, pentru că ar fi preferat să vină cineva care…să nu zic cuvinte mari…să fie sănătoși. Am pierdut așa, pentru că am suferit, m-am simțit trădat. Cei care au făcut ce au făcut au avut interese și Mureșan și…Au adus jucători de la CFR și i-au adus pe salarii mari. Din iarnă până în vară ei au mai cheltuit vreun milion de euro, care s-au adăugat. Și au mai am de primit bani, se judecă.

Dacă o să fie stadion mai mult ca sigur. Și la Rapid nu era nimeni interesat de club până ce nu s-a făcut noul stadion. 

Păcat că acum câțiva ani când a fost greu la Dinamo, nimeni nu s-a băgat. Dar tot Rednic a fost căpușar, Rednic a renunțat la salarii, Rednic a dat prime și tot el a fost căpușar. El a căpușat clubul, nu alții”.

„Burcă e ca un mic Guardiola”

Rednic a ținut să-și avertizeze elevii înaintea meciului cu Dinamo.

„Nu-i îngrop eu sau ceva, e campionatul lung. Iar la felul cum joacă…Au un joc bun, consistent, compact, mult mai direct. Burcă încerca să joace, e ca un mic Guardiola de la început. Cu posesie multă, cu construcție, să aducă mingea până în fața porții.

Noul antrenor e foarte direct și trebuie să fim foarte atenți în momentul în care pierdem mingea, pentru că au jucători incisivi”, a mai spus antrenorul.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed