Mircea Lucescu s-a enervat cumplit! Decizia oamenilor lui Răzvan Burleanu l-a scos din minţi. Intervenţie în forţă pentru Dinamo

Mircea Lucescu s-a enervat cumplit! Decizia oamenilor lui Răzvan Burleanu l-a scos din minţi. Intervenţie în forţă pentru Dinamo a antrenorului. Acesta a reacţionat după ce câinii au încasat o suspendare de 4 etape fără spectatori.

Mircea Lucescu nu este de acord cu decizia Comisiei de Diciplină a FRF. Aceasta a analizat incidentele grave de la meciul dintre Dinamo şi UTA şi a tăiat în carne vie. Ambele echipe vor juca 4 meciuri fără spectatori.

Mircea Lucescu s-a enervat cumplit!

Mircea Lucescu intervine în acest scandal. Spune că decizia de suspendare a terenului pe 4 etape este exagerată. Asta deşi fanii lui Dinamo s-au bătut parte în parte cu rivalii pe teren şi în afara acestuia.

Lucescu a fost prezent pe arena „Arcul de Triumf” la meciul Dinamo – UTA. A urmărit în direct războiul ultrașilor, pumni împărțiți pe gazon, dar consideră că pedeapsa Comisiei de Disciplină este mult prea drastică, conform gsp.ro.

„Incredibil! Asta le mai lipsea! Este oficial?! Nu știu dacă era cazul să fie dată Dinamo drept exemplu, mai ales în situația asta! Eu am fost la meciul acela și nu mi s-a părut că a fost mai rău decât la altele din România unde am fost. De ce?!

Ar trebui ca organele de ordine, abilitate, să scaneze, să observe elementele recalcitrante și să treacă la acțiune doar împotriva acelora care ar putea strica atmosfera de pe stadion.

De ce să fie privată echipa pentru ceea ce fac câțiva? Sau marea masă a suporterilor? În plus, repet, nu mi s-a părut ca a fost ceva negativ, că s-a întâmplat altceva la acel meci comparativ cu altele din România.

Va fi un dezavantaj pentru Dinamo, e clar. Îmi pare rău să aud de acest lucru”, a declarat Mircea Lucescu, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed