Mihai Stoica s-a dezlănțuit! A lansat un atac devastator la adresa omului lui Răzvan Burleanu, reclamând că FCSB a fost furată de arbitri.
În ciuda faptului că au trecut numai 11 etape din acest sezon, arbitrajul a început să creeze mari disensiuni între cluburile din Superliga.
Mihai Stoica s-a dezlănțuit
Managerul general de la FCSB a reiterat că formația lui a fost nedreptățită în noua stagiune, Mihai Stoica amintind de felul în care a fost arbitrat duelul cu UTA, pierdut de roș-albaștri cu scorul de 1-2.
În minutul 35 al confruntării, din cauza unui henț, echipa lui Elias Charalambous a cerut penalty, însă acesta nu a fost acordat, în vreme ce, în prelungirile meciului, roș-albaștrii au rămas fără Alexandru Pantea, care a fost eliminat.
„Dacă tot ne facem că vorbim de arbitraje, aici Kovacs Doi (n.r. Szabolcs Kovacs) nu l-a mai chemat pe Găman să verifice la VAR. La Pantea, unde nu se vedea absolut nimic, l-a chemat. Iar Găman a văzut”, a fost mesajul scris de Stoica pe Instagram.
View this post on Instagram
Mai apoi, oficialul de la FCSB a amintit și de partida cu U Cluj, în care au existat alte două momente controversate, în urma cărora bucureștenii nu au primit loviturile de pedeapsă cerute.
„N-am arătat foarte bine aseară. N-am fost altruiști ca în alte meciuri și am ratat ocazii prea mari. Doar că am avut două penalty-uri. Fault la Băluță și henț la Vătăjelu. Ambele la 2-1. Nu știu ce e mai grav, că ni s-au refuzat, sau că presa le-a cam ignorat.
În schimb, alții fac puncte când adversarii au 21 ghete în picioare. Care e “șmecheria”?”, a scris managerul general de la FCSB, pe pagina sa de Facebook.