Mihaela Buzărnescu s-a dezlănţuit! Cuvinte dure la adresa fostului iubit. S-a aflat totul, în direct / Foto

Mihaela Buzărnescu s-a dezlănţuit! Cuvinte dure la adresa fostului iubit. S-a aflat totul, în direct.

Jucătoarea de tenis în vârstă de 34 de ani, fostă locul 20 WTA, a trăit o poveste de dragoste cu Marco Dulca (23 de ani), fost fotbalist la FCSB.

Mihaela Buzărnescu s-a dezlănţuit la adresa fostului iubit

Recent, Mihaela a vorbit despre fostul ei iubit, cel care a afirmat că o carieră în tenis este mult mai solicitantă decât una în fotbal. De altfel, cei doi s-au despărțit, jucătoarea fiind cea care a acuzat că relația lor era una abuzivă.

„Îți spun ce declarase el: că dacă ar fi fost tenismen s-ar fi lăsat de mult de tenis, pentru că e mult mai ușoară viața de fotbalist și tot ce ține de fotbal, față de tenis. Din toate punctele de vedere s-ar fi lăsat de tenis și ar fi preferat fotbalul pentru că este mai ușor. Eu am văzut cum este viața asta de fotbalist. Pot spune că este mai ușor decât în sportul meu!

Ai un program fix de care trebuie să te ții. Din punctul meu de vedere, e mai ușor să fii din lumea aceasta, pentru că e mai ușor programul și tot. Ești tot timpul cu echipa, nu te plictisești. (n.r. – nu investești tu banii) Da, exact!

Pentru fiecare din orice sport este greu, dar față de tenis este mai ușor. Eu apreciez toți sportivii, din toate punctele de vedere”, a afirmat Mihaela în podcastul Regend MMM.

Mihaela Buzărnescu: „Pentru mine era o ambiție să joc cât mai bine”

Tot în același interviu, Buzărnescu a povestit un episod trăit de ea la un meci contra celebrei Serena Williams.

„E greu să comunici cu adversarele înainte de meciuri. Ele, surorile Williams, sunt foarte concentrate pe treaba lor, pentru că am jucat atât cu Serena, cât și cu Venus. Dar m-am simțit… Îți dai seama: ‘Joc cu o legendă a tenisului feminin!’. Pentru mine era o ambiție să joc cât mai bine în acel meci.

Și am fost aproape, am jucat trei seturi. Chiar m-a felicitat după meci, mi-a spus că i-a plăcut cum am jucat. Nu știu dacă a spus-o din complezență sau chiar i-a plăcut. Au fost multe faze frumoase. La un moment dat, spectatorii s-au ridicat în picioare și au aplaudat în continuu câteva secunde. Au fost multe, multe schimburi drăguțe”, a dezvăluit Buzărnescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed