Mihaela Borcea a dat lovitura. Este administrator unic al firmei care controlează hotelul lui Borcea

Cristi Borcea a achiziționat în urmă cu ceva vreme Hotelul Muntenia din Olimp, pe care l-a transformat în Hotelul Pam-Beach Olimp. Fostul acționar al lui Dinamo a investit o sumă considerabilă pentru ca hotelul să fie modernizat.

Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, a postat de-a lungul timpului o mulțime de fotografii în care prezenta hotelul.

Potrivit însă celor de la Ziua de Constanța, fosta soție a omului de afaceri, Mihaela Borcea, este unicul administrator al firmei care controlează hotelul lui Borcea. Informațiile au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 1691/20.04.2022:

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Muntenia Estival 2002 SA, întrunită la sediul social al societăţii din judeţul Constanţa, mun. Mangalia, Olimp, a fost convocată în conformitate cu prevederile legale şi statutare şi s-a desfăşurat cu îndeplinirea condiţiilor privind cvorumul prevăzut de Actul constitutiv şi de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Convocarea acestei adunări a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 1691/20.04.2022 şi în ziarul „Jurnalul“ din data de 20.04.2022.

La şedinţa Adunării Generale Ordinare din data de 26.05.2022 au participat acţionarii deţinând 93,649% din capitalul social, respectiv:

– Borcea Mihaela-Mariana, deţinând 947.229 acţiuni, reprezentând 21,035% din capitalul social şi drepturile de vot;
– M&A Turism Litoral SRL, cu sediul în judeţul Constanţa, mun. Mangalia, Olimp, Complex Muntenia, deţinând 3.269.890 acţiuni, reprezentând 72,614% din capitalul social şi din drepturile de vot, şi-a exprimat votul prin corespondenţă cu privire la punctele înscrise pe ordinea de zi a adunării, conform Formularului de vot prin corespondenţă înregistrat în evidenţa Societăţii Muntenia Estival 2002 – S.A. sub nr. 70/26.05.2022.

Ce decizie s-a luat în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

S-a decis:

Se aprobă situaţiile financiare ale exerciţiului financiar 2021, pe baza rapoartelor întocmite de Administratorul unic şi de auditorul M & E EXPERT – S.R.L.; se aprobă descărcarea administratorului unic, Borcea Mihaela-Mariana, de gestiunea exerciţiului financiar 2021.
Repartizarea profitului obţinut în anul 2021 în sumă de 452.203,32 Iei după cum urmează:
– rezerve legale: 39.547,72 lei;
– acoperire pierdere contabilă din anii precedenţi: 412.655,60 lei.

Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022.

Se ratifică documentele semnate de auditorul M & E EXPERT – S.R.L. în perioada cuprinsă între data expirării mandatului (05.02.2022) şi data prezentei hotărâri. Se prelungeşte mandatul auditorului M & E EXPERT – S.R.L. până la data de 05.02.2025.

Se prelungeşte mandatul administratorului unic – Borcea Mihaela-Mariana – de la data de 05.02.2023 până la data de 05.02.2027.

Se împuterniceşte administratorul unic, Borcea Mihaela-Mariana, să semneze Hotărârea Adunării Generale Ordinare şi orice documente necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii AGOA şi pentru a îndeplini toate procedurile şi formalităţile prevăzute de lege în scopul implementării hotărârilor acţionarilor, inclusiv formalităţile de publicare şi înregistrare a acestora la Registrul Comerţului.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 Botoșani 0 0 0 0 0 0 +0 0
2 CFR Cluj 0 0 0 0 0 0 +0 0
3 Dinamo Bucureşti 0 0 0 0 0 0 +0 0
4 FCSB 0 0 0 0 0 0 +0 0
5 FCV Farul Cons… 0 0 0 0 0 0 +0 0
6 Hermannstadt 0 0 0 0 0 0 +0 0
7 Oţelul 0 0 0 0 0 0 +0 0
8 Petrolul 52 0 0 0 0 0 0 +0 0
9 Politehnica Iași 0 0 0 0 0 0 +0 0
10 Rapid 0 0 0 0 0 0 +0 0
11 Sepsi 0 0 0 0 0 0 +0 0
12 U Craiova 1948 0 0 0 0 0 0 +0 0
13 UTA Arad 0 0 0 0 0 0 +0 0
14 Universitatea Cluj 0 0 0 0 0 0 +0 0
15 Universitatea … 0 0 0 0 0 0 +0 0
16 Voluntari 0 0 0 0 0 0 +0 0

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari