Meci aprins în prelungiri! Oltenii lui Rădoi au pierdut două puncte în prelungiri, după 1-1 cu Chindia!

Chindia și Universitatea Craiova au spart fotbalul de la Mondiale cu cel de toate zilele, cu restanța din etapa a 6-a din Superligă. Dar n-au reușit să atragă prea multă lume la meci – 1700 de oameni doar – pe un stadion Ilie Oană la Ploiești, sunând a gol și a pustiu.

Dintre renegații lui Rădoi, doar Ivan și-a făcut loc pe bancă, Hanca era răcit, dar ceilalți doi, Vînă și Markovic, n-au fost iertați. Ivan a fost și băgat în teren, în minutul 75, când Craiova avea om în minus la eliminarea lui Screciu. Dar avea și 1-O pe tabelă, grație golului marcat de Crețu în minutul 13.

Cu chiu, cu vai, CSU aproape că reușise să scape fără gol. Însă Daniel Popa n-a fost de acord și a făcut practic dreptate. Chiar și așa, oltenii lui Rădoi au urcat în coasta Rapidului

 

Chindia (4-2-3-1): 33. Căbuz – 98. Căpușă, 6. Celea, 21. Orozco, 88. Ioniță – 66. Akhamatov, 4. Passaglia – 80. Dumitrașcu, 59. Popadiuc, 10. Neguț, – 19. D. Popa
Rezerve: Eșanu, Ndom, Mihaiu, Jipa, Șerban, Grubac, Vorobjovas, Cooper, Cherchez
Antrenor: Anton Petrea

Universitatea Craiova (3-5-2): 1. Lazar – 2. Papp, 25. Găman, 6. Screciu – 27. Martici, 16. Nistor, 4. Al. Crețu, 23. Căpățână, 5. Vătăjelu – 17. Rivaldinho, 7. Cîmpanu
Rezerve: 21. Popescu, 32. Benga, 34 Silva, 8. Mateiu, 14. Ed. Florescu, 24. Roguljici, 25, 37 Danciu, 36. Melniciuc, 9. A. Ivan
Antrenor: Mirel Rădoi

 

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed