Matt Fitzpatrick a câştigat turneul de Mare Şlem la golf US Open: Este primul titlu din carieră

Englezul Matt Fitzpatrick a câştigat turneul de Mare Şlem la golf US Open, adjudecându-şi cu această ocazie primul titlu din carieră în circuitul nord-american profesionist PGA, duminică, la Brookline (Massachusetts), informează AFP.

În vârstă de 27 de ani, Fitzpatrick (nr. 18 mondial) este al şaptelea jucător de golf din istorie care reuşeşte o astfel de performanţă, după Orville Moody (US Open 1969), Paul Lawrie (British Open 1999), Shaun Micheel (Championnat PGA 2003), Michael Campbell (US Open 2005), Louis Oosthuizen (British Open 2010) şi Danny Willett (Masters 2016).

Fitzpatrick a mai câştigat această competiţie la amatori în 2013, pe acelaşi parcurs de la Country Club. Alţi 11 jucători au câştigat turneul la ambele categorii, dar numai legendarul Jack Nicklaus a reuşit pe acelaşi teren, cel de la Peeble Beach din California, conform agerpres.ro.

Fitzpatrick i-a devansat pe final pe americanii Scottie Scheffler, nr. 1 mondial, şi Will Zalatoris (14).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed