Mărturisiri emoționante ale lui Ianis Hagi după primul gol de la revenire! Prin ce a trecut fiul lui Gică Hagi după accidentare, a fost cel mai negru coșmar

Mărturisiri emoționante ale lui Ianis Hagi după primul gol de la revenire! Prin ce a trecut fiul lui Gică Hagi după accidentare, a fost cel mai negru coșmar.

S-au terminat necazurile pentru internaționalul român. Astăzi, Ianis Hagi a reușit să marcheze primul gol pentru Glasgow Rangers de după revenire.

Ianis Hagi după primul gol: ”Ultimele 16 luni au trecut prin fața mea”

Ianis a marcat în minutul 65 al doilea gol al echipei sale. Rangers a învins-o cu 3-1 pe Hibernian, iar Hagi junior a fost pentru a doua oară de când și-a revenit când a fost titular. 

Ianis Hagi a prins puține minute din februarie și până acum. A revenit după o accidentare care l-a ținut aproape un an pe bară, iar recuperarea după operație a fost dificilă. Hagi cel mic s-a descătușat după golul de astăzi. Și le-a povestit scoțienilor prin ce a trecut.

”A contat foarte mult golul. 30 de secunde am încercat să îmi stăpânesc emoțiile. Ultimele 16 luni au trecut prin fața mea. Sunt foarte fericit că am reușit să marchez. Mai sunt multe de realizat. Mă bucur că pot să joc fotbal, având în vedere accidentarea pe care am suferit-o.

Astea sunt momentele care mă fac fericit și mă fac să înțeleg că au meritat toate greutățile prin care am trecut. Să mă văd acum jucând, să pasez, să înscriu. Nu pot să fiu mai recunoscător”, a declarat Ianis Hagi pentru Rangers TV.

”Haideți să avem răbdare cu Ianis”

Și antrenorul Michael Beale a avut vorbe frumoase la adresa lui Hagi junior. “Cred că mentalitatea jucătorilor a fost fantastică, evoluția noastră a fost puternică. Ianis a înscris primul său gol în 16 luni, sunt încântat pentru el.

Toată lumea știe că Ianis este un jucător talentat, dar am văzut că își găsește reperele din nou, s-a adaptat la viteza jocului și la nivelul primei echipe. S-a regăsit și, cu fiecare partidă care trece, devine tot mai puternic. După ce a înscris golul, a reușit câteva faze minunate.

Haideți să avem răbdare cu el, pentru că știm ce poate oferi Ianis echipei. Este un jucător pe l-am pierdut aproape un an. A fost un moment personal special, a trecut prin multe greutăți.

Vreau să mulțumesc echipei medicale și echipei de recuperare pentru că l-au adus înapoi pe teren, a fost un moment de mândrie și pentru ei”, a spus Michael Beale, pentru Rangers TV.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed