Marius Șumudică i-a dat ordin lui Cristiano Bergodi! S-a aflat ce este obligat să facă antrenorul celor de la Rapid. Totul a devenit public. Tehnicianul liber de contract i-a transmis italianului unde a greşit.
Rapid nu s-a putut impune în fața celor de la FC Voluntari, scor 1-2. Marius Șumudică l-a apărat pe Horațiu Moldovan, acuzat de eșec.
Marius Șumudică i-a dat ordin lui Cristiano Bergodi!
Horațiu Moldovan, apărătorul porții celor de la Rapid, a fost acuzat pentru eșecul giuleștenilor. Portarul în vârstă de 25 de ani a greșit la ambele faze din care au marcat ilfovenii.
în ciuda greșelilor uriaşe, Marius Șumudică susține că Horațiu Moldovan își merită postul de titular. Tehnicianul a subliniat calitățile portarului român și a scos în evidență momentele în care Moldovan a salvat-o pe Rapid de la alunecarea în prăpastie, potrivit digisport.ro.
”Eu continuam cu Moldovan. Portarul îți dă 30% din siguranța echipei, dă încredere, dă orice, când îl ai într-o zi bună. Moldovan a făcut și anul trecut unele gafe, dar a făcut meciuri extraordinare.
Sunt de acord, a gafat grav, dar a și salvat un punct cu Botoșani, la 2-2 a salvat două mingi cu piciorul”, a spus Șumudică.
În următoarea etapă din Superliga, Rapid se va întâlni cu Petrolul, duminică, 13 august, la ora 21:30.
După doar primele etape din noul sezon competițional, Rapid se situează pe locul 8 în clasament, cu doar 5 puncte obținute. Primele trei locuri sunt ocupate de FCSB, FC Voluntari și Sepsi.
Băi, nene, mai lasă-i în pace, ce te bagi atâta în seamă ? Du-te și antrenează și tu undeva, că în ultimul timp toți te-au ușuit…