Marius Şumudică face mişcarea momentului! Cum vrea să o salveze pe Gaziantep de la retrogradare. Antrenorul român a spus clar

Marius Şumudică face mişcarea momentului! Cum vrea să o salveze pe Gaziantep de la retrogradare. Antrenorul român a spus clar. Totul s-a aflat în momentul în care tehnicianul s-a întors în țară.

Marius Șumudică a venit în România duminică dimineața pentru a-și petrece sărbătorile de iarnă alături de familie. Înainte de vacanță, Gaziantep a încheiat anul 2023 cu o victorie în fața celor de la Karagumruk, 3-0. S-a îndepărtat cu 4 puncte față de zona roșie a clasamentului.

Marius Şumudică face mişcarea momentului!

Tehnicianul român vrea să-și întărească lotul în perioada de mercato din ianuarie și a anunțat că va transfera 4 jucători.

„Suntem în discuții cu patru jucători străini, fiindcă noi ne lovim și de o problemă. Îmi pleacă trei sau patru jucători la Cupa Africii, și atunci sunt nevoit. Chiar dacă nu plecau acești jucători eu oricum făceam transferurile respective”, a spus Marius Șumudică, la revenirea în țară, potrivit sport.ro.

Când Șumudică a ajuns la Gaziantep, în septembrie, echipa se afla pe ultimul loc în campionatul din Turcia, și după 15 etape, tehnicianul a reușit șă bifeze opt victorii, un rezultat de egalitate și șase înfrângeri, și a îndepărtat echipa de zona retrogradabilă.

Dip pauza din iarnă, Gaziantep va juca pe 7 ianuarie cu Pendikspor, care este clasată pe penultimul loc în clasament.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed