Marius Şumudică, dat afară de la Gaziantep?! Anunţ clar al antrenorului român. Ce a discutat cu şeful turcilor

Marius Şumudică, dat afară de la Gaziantep?! Anunţ clar al antrenorului român. S-a aflat ce a discutat cu şeful turcilor. Tehnicianul a reușit să scoată echipa din zona roșie a clasamentului.

Înainte să vină Marius Șumudică pe banca tehnică, Gaziantep se afla pe ultima poziție in clasamentul din Turcia, iar după 15 etape, echipa a urcat până pe locul 15.

Marius Şumudică, dat afară de la Gaziantep?!

Marius Șumudică a vorbit despre zvonurile din presă, cum că ar urma să fie dat afară de la Gaziantep. Antrenorul român s-a declarat foarte surprins că există astfel de zvonuri, deoarece a dezvăluit că are toată susținerea din partea clubului.

”Rămân blocat de situația mea, mai ales despre ce se scrie despre mine în România. Vorbeam cu bașkanul de curând și mi-a zis:

‘Când te-am adus aici, știam ce poți să faci și mă gândeam că până la sfârșitul anului să băgăm 4-5 echipe sub noi și să facem transferuri. Cu jucătorii pe care îi avem ai făcut maximul. Nu mă așteptam să avem 5 echipe sub noi.’

Îmi doresc să câștig. Am o relație foarte bună. Nu se pune problema. Noi facem planul și pentru ianuarie. Am discutat și despre transferuri. Nu iau din România. Vom face 4-5 transferuri, jucători care joacă în Europa”, a declarat Marius Șumudică, la Digisport.

Chiar dacă ultimele trei meciuri nu au fost în favoarea echipei lui Sumudică, Gaziantep rămâne în afara pozițiilor de retrogradare, pe locul 15, cu tot atâtea puncte.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed