Marius Avram a reacționat imediat. Ce i-a transmis lui Gigi Becali după propunerea făcută de șeful FCSB

Marius Avram a reacționa imediat după ce Gigi Becali a declarat că ar trebui să-i ia locul lui Kyros Vassaras în fruntea CCA.

În ultima perioadă, tot mai mulți conducători din fotbalul românesc sunt nemulțumiți de șeful arbitrajului românesc și i-au cerut demisia.

Marius Avram, mesaj pentru Gigi Becali

Gigi Becali nu ratează nicio ocazie să-l atace pe șeful CCA. În ultima intervenție, șeful FCSB a cerut ca Marius Avram să-i ia locul lui Kyros Vassaras. Fostul arbitru spune însă că nu este interesat și l-a propus pentru această funcție pe Ovidiu Hațegan.

”Nu este prima oară când Gigi Becali spune lucrul acesta. Pentru mine, nu este de interes. Nu este cazul. Nu vor nici ei, nu vreau nici eu. Nu mi-am dorit să fiu nici observator. Îmi place să fiu aici cu voi. Arbitrajul este un subiect încheiat din punct de vedere practic. În cariera mea de arbitru nu mă lăsau să vorbesc, iar acum o fac.

Este foarte bine să se gândească către Alexandru Deaconu. Ovidiu Hațegan, dacă nu va reuși să revină la nivelul la care a fost. Poate el va face pasul către această funcție. Eu cred că ar fi tentat.

Depinde și ce alternativă ai. Are experiență internațională și să nu înceapă Alexandru Deaconu să îl ”sape” sau să îl dea la ”gioale”, pentru că se întâmplă lucrul ăsta când unii află că au un posibil candidat!”, a declarat Marius Avram, la Digi Sport.

„Cine ar trebui să fie șef la CCA? Avem destui, e Avram (n.r. Vasile Avram). E copilu lui Avram și el, Avram bătrânul. Îl avem și pe Deaconu, îl avem și pe Hațegan, care poate. Ne trebuie grec?”, a spus Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed