Marian Iancu, fostul patron de la Poli Timișoara și rapidist declarat, a discutat despre situația de la Rapid.
Fostul șef de la Timișoara le-a dat câteva sfaturi lui Dan Șucu și președintelui Daniel Niculae.
Marian Iancu, sfaturi pentru Dan Șucu
Iancu și-ar fi dorit ca Rapid să fie implicată în lupta la titlu în acest sezon, mai ales că este un sezon centenar pentru clubul din Giulești.
Fostul patron al Politehnicii Timișoara știe ce lipsește Rapidului în acest moment pentru a emite pretenții la titlul de campioană a României.
”Trebuie să investești cel puțin 15 milioane numai în jucători. Există posibilitatea asta, dar trebuie să începi deja. Trebuie ca Daniel Niculae să-ți prezinte un dosar de obiectiv pentru că el vine din iarbă, el știe ce înseamnă să faci o analiză individuală pe posturi, comparativă cu celelalte echipe cu care tu te bați, să vezi ce înseamnă să aduci jucători egali sau mai buni decât cei pe care îi găsești la competitoarele tale.
În acest dosar să ți se spună o medie de înălțime pe care trebuie să o ai, o medie de vârstă la momentul în care vrei să-ți atingi obiectivul. Săpunaru este fantastic, toată linia defensivă este fantastică, e la nivelul la care e necesar să fie, dar peste 2 ani?
Și când îi aduci pe ceilalți, când îi integrezi, când faci un colectiv? Nu trebuie să o faci din timp? Trebuie să fidelizezi jucătorul, nu poți să stai numai în emoția de acasă. Trebuie să câștigi 3 puncte și în deplasare, nu să mergi la egal. Acum norocul investitorilor este că sufletul rapidist se mulțumește și cu puțin, pentru că a trăit din puțin, a trăit greu atâția ani de zile.”, a spus Marian Iancu pentru fanatik.ro
Rapid se află pe locul 3 în Superligă cu 42 de puncte, la 8 puncte diferență fața de liderul CFR Cluj.