Maria Sharapova a devenit mămică. Prima imagine cu bebelușul

Maria Sharapova traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viață. Fosta jucătoare de tenis a devenit mămică și a ținut să împărtășească totul cu fanii săi.

A postat prima fotografie cu bebelușul, iar aceasta a devenit virală în timp record. În poză apare fericita mămică alături de logodnicul ei, Alexander Gilkes, și de cel mai nou membru al familiei.  Postarea a fost însoțită și de un mesaj emoționant.

„Cel mai frumos, provocator și plin de satisfacții cadou pe care micuța noastră familie l-ar putea cere”, a scris Sharapova pe Instagram.

Imediat fosta jucătoare de tenis a primit sute de mesaje.

Fosta sportivă s-a logodit cu Alexander Gilkes (42 de ani), în anul 2020, după doi ani de relație. Anul acesta, rusoaica a anunțat chiar de ziua ei că este însărcinată.

Sharapova s-a retras din tenis în urmă cu doi ani

Fosta sportivă a decis să se retragă din tenis după ce a suferit numeroase accidentări. Fostul lider mondial are în palmares 5 titluri de Grand Slam. Primul câștigat a fost Wimbledonul,  în 2004, pe când avea doar 17 ani. Atunci a învins-o pe Serena Williams în finală. A urmat US Open în 2006, Australian Open în 2008 și Roland Garros în 2012 și 2014. Sharapova a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed