Maria Sharapova traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viață. Fosta jucătoare de tenis a devenit mămică și a ținut să împărtășească totul cu fanii săi.
A postat prima fotografie cu bebelușul, iar aceasta a devenit virală în timp record. În poză apare fericita mămică alături de logodnicul ei, Alexander Gilkes, și de cel mai nou membru al familiei. Postarea a fost însoțită și de un mesaj emoționant.
„Cel mai frumos, provocator și plin de satisfacții cadou pe care micuța noastră familie l-ar putea cere”, a scris Sharapova pe Instagram.
Imediat fosta jucătoare de tenis a primit sute de mesaje.
Fosta sportivă s-a logodit cu Alexander Gilkes (42 de ani), în anul 2020, după doi ani de relație. Anul acesta, rusoaica a anunțat chiar de ziua ei că este însărcinată.
Sharapova s-a retras din tenis în urmă cu doi ani
Fosta sportivă a decis să se retragă din tenis după ce a suferit numeroase accidentări. Fostul lider mondial are în palmares 5 titluri de Grand Slam. Primul câștigat a fost Wimbledonul, în 2004, pe când avea doar 17 ani. Atunci a învins-o pe Serena Williams în finală. A urmat US Open în 2006, Australian Open în 2008 și Roland Garros în 2012 și 2014. Sharapova a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.