`Lupii galbeni` au mușcat trei puncte, dar intră în play-out cu foame de bani! Marian Copilu e așteptat ca Mesia la Ploiești!

Petrolul a câștigat la Pitești cu gândul la banii care vor curge la club, după Marian Copilu și grupul de investitori anunțați vor prelua gruparea prahoveană.

Deocamdată, fostul oficial la CFR Cluj și CSU Craiova a comandat un audit care să fie finalizat săptămâna viitoare. Iar jucătorii Petrolului sunt siguri că Marian Copilu va fi salvatorul clubului.

”Cred că toată lumea a aflat vestea că au venit oamenii lângă noi. Săptămâna viitoare se vor rezolva toate problemele și vor fi toate în regulă”, a anunțat Valentin Țicu la Digi Sport, după victoria cu FC Argeș.

„Este o victorie foarte importantă pentru noi, o gură foarte mare de aer. Ne bucurăm, venim după o perioadă foarte grea, cu multe înfrângeri. Mă bucur că ne-am adunat și am reușit să luăm toate punctele. Pentru noi e bine, putem să ne concentrăm și să ne pregătim în liniște acum. Ne-am motivat între noi și iată că suntem bucuroși.”, a spus și omul care a marcat golul de trei puncte, Gicu Grozav.

”Venim după o serie de meciuri mai puțin reușite și mă bucur pentru ce am reușit. Ne ajută mult pentru meciurile care urmează. Mă bucur că jucătorii au înțeles că vreau implicare totală de la ei.”, a completat antrenorul Florin Pârvu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed