Lovituri teribilă pentru Gică Hagi! Are probleme cu banii. Chiar antrenorul Farului a recunoscut totul. Deşi echipa sa este lider în Superliga, problemele financiare îl lovesp pe sungurul antrenor patron din campionat.
Gică Hagi trage un semnal de alarmă. Deşi Farul se bate la titlu, nu o duce deloc bine din punct de vedere financiar.
Lovituri teribilă pentru Gică Hagi!
„Farul are cea mai bună academie, produce cei mai buni jucători, dă șanse jucătorului, pe lângă asta face performanță pentru că noi avem centru de copii și juniori foarte bun și care produce jucători.
Unul dintre profesorii mei a fost Lucescu și asta am învățat de la el, să știu să promovez jucători.
În momentul de față Farul nu are bani, trebuie să o știți, suntem cam toate echipele acelea de la mijloc. Eu m-am îndatorat foarte mult!”, a spus Gică Hagi, conform sptfm.ro.
De altfel, antrenorul celor de la Farul Constanța a spus, în mai multe rânduri că aşteaptă sponsori puternici la echipă. Mai mult, ar ceda şi o parte din acţiuni pentru ca un om potent financiar să vină să investească la echipă.
Constănţenii vor debuta în returul sezonului regulat cu un meci împotriva celor de FCU Craiova, vineri, de la ora 21:00.