Lovitură totală pentru Pep Guardiola. Manchester City riscă excluderea din patru competiții. Audierile în acest caz au început luni, 16 septembrie.
Cetățenii sunt acuzați că ar fi încălcat regulamentele financiare din Premier League și că nu au colaborat cu anchetatorii. Suspiciunile au apărut după ce clubul a fost preluat de consorţiul Abu Dhabi United Group (ADUG) din Emiratele Arabe Unite în 2008.
Lovitură totală pentru Pep Guardiola
Manchester City se confruntă cu 115 acuzaţii, chiar dacă oficialii clubului neagă vehement acest lucru și au trimis dovezi în acest sens.
Presa din Anglia susține că în cazul unui verdict negativ, campioana en titre ar putea să fie exclusă din Cupa Angliei, Cupa Ligii, Champions League și Campionatul Mondial al Cluburilor. De asemenea, pentru că nu a colaborat cu anchetatorii, dacă va fi găsită vinovată ar putea să fie depunctată și în Premier League.
Comisia este formată din trei persoane ale căror nume nu sunt cunoscute. Acestea au fost numite de Murray Rosen, preşedintele Comitetului judiciar al Premier League. Bătălia juridică ar trebui să dureze zece săptămâni, potrivit presei britanice, care a supranumit-o „procesul sportiv al secolului”.
Manchester City nu poate merge la TAS
Comisia va avea nevoie de timp pentru a examina argumentele tuturor părţilor înainte de a lua o decizie. Verdictul ar putea să vină la începutul anului 2025. Posibilitatea unui apel, fie din partea Man City, fie din partea Premier League, amână rezultatul cu câteva săptămâni sau chiar luni.
În acest scenariu, ar fi înfiinţată o comisie de apel. Nu există niciun drept de apel la TAS.
Concret, clubul se confruntă cu 115 acuzaţii. 80 de infracţiuni financiare (perioada 2009-2018) şi alte 35 pentru presupusa lipsă de cooperare cu ancheta.
Potrivit Premier League, City ar fi încălcat regulile Ligii care impun furnizarea „cu bună-credinţă” de „informaţii financiare exacte care să ofere o imagine reală şi corectă a situaţiei financiare a clubului”, care a fost cumpărat în 2008 de consorţiul Abu Dhabi United Group (ADUG), deţinut de şeicul Mansour.
Holdingul este suspectat că a ascuns investiţii financiare directe prin umflarea veniturilor din sponsorizări de la Etihad, principalul partener al clubului pentru a eluda regulile.
Manchester City trebuie, de asemenea, să răspundă pentru presupuse încălcări ale fair-play-ului financiar UEFA (perioada 2013-2018) şi ale Premier League (2015-2018).
Roberto Mancini, vizat
Comisia independentă trebuie, de asemenea, să stabilească dacă Roberto Mancini, unul dintre foştii antrenori, a beneficiat de suplimente salariale nedeclarate. De o astfel de practică ar fi putut beneficia și anumiţi jucători.
Cazul Manchester City este fără precedent în ceea ce priveşte amploarea presupuselor infracţiuni.
Cu toate acestea, o serie de cluburi din Premier League au fost recent sancţionate. Sezonul trecut, Everton a pierdut opt puncte în clasament pentru pierderi care depăşeau pragul autorizat de liga engleză.