Lovitură totală pentru Ianis Hagi! Nou atac furibund al spaniolilor. Jurnaliștii nu au uitat că internaționalul român a ratat un penalty în meciul cu Almeria, în luna noiembrie.
Hagi a jucat ultima dată în prima ligă din Spania pe 21 decembrie, cu Real Madrid. De atunci a bifat minute doar în Cupa Regelui.
Jurnaliștii spanioli îl atacă pe Ianis Hagi
Internaționalul român a ajuns la Alaves în vara lui 2023, sub formă de împrumut de la Rangers. Nu a reușit însă să se impună în primul 11.
Jurnaliștii spanioli l-au taxat pe Hagi pentru lovitura de pedeapsă ratată în luna noiembrie în meciul cu Almeria.
„Penalty-urile nu pot fi ratate, mai ales când ești o echipă ca Deportivo Alavés, care nu strălucește prin capacitatea de gol. Este necesar să avem executanți buni, iar Luis García Plaza pare să fi găsit unul în Luis Rioja.
Alaves a mai avut două penalty-uri în favoarea lor și ambele au fost ratate. Mai întâi, Kike García, de două ori, deoarece a trebuit să repete prima lovitură, a ratat ocazia împotriva lui Giorgi Mamardashvili (Valencia).
Apoi Ianis Hagi, care fusese identificat ca specialist în acest sens, a avut aceeași soartă când s-a confruntat cu Luís Maximiano (Almeria)”, au scris spaniolii.
Ianis Hagi nu a mai fost utilizat în ultimele meciuri din La Liga. Luis Garcia l-a folosit doar în Cupa Regelui. A jucat 65 de minute cu Betis Sevilla și a fost integralist cu Bilbao.
Tricolorul a marcat până acum două goluri pentru Deportivo Alaves în 18 meciuri.