Lovitură totală pentru fetele de la Rapid! Champions League, prea tare pentru giuleştence. N-au avut nicio şansă. Vicecampioana României a început prost noua ediţie a cupelor europene.
Rapid nu a avut nicio şansă în Danemarca. Echipa giuleşteană a fost învinsă duminică, în deplasare. Formaţia daneză Team Esbjerg s-a impus cu scorul de 30-28 (16-12), în primul meci din grupa B a Champions League.
Lovitură totală pentru fetele de la Rapid!
Principalele marcatoare ale partidei au fost Breistol şi Reistad, câte 6 goluri, pentru Team Esbjerg. Pentru Rapid au înscris Grozav 6, Buceschi 5, O Kanor 5.
În prima etapă din grupa B s-au mai jucat partidele dintre MKS Zaglebie Lubin – Krim Ljublana 18-36, Ikast – Vipers 30-26 şi FTC Budapesta – Metz Handball 25-38. Surpriza rundei a fost înfrângerea deţinătoarei trofeului, Vipers.
În etapa a doua, în 16-17 septembrie, vor avea loc meciurile: Metz – Ikast, Krim – Team Esbjerg, Rapid Bucureşti – Zaglebie (16 septembrie) şi Vipers – FTC Budapesta.
În grupa A din Liga Campionilor joacă şi CSM Bucureşti, care a dispus, sâmbătă, în prima etapă, de Odense, cu scorul de 28-24.