Lovitură totală pentru Dan Petrescu! Jucătorii pe care i-ar putea pierde. Ce oferte au cei de la CFR Cluj

Lovitură totală pentru Dan Petrescu! S-a aflat cine sunt jucătorii pe care i-ar putea pierde echipa din Gruia. Dacă Andrei Burcă rămâne pe loc, alţi doi jucători de la CFR au oferte, conform celor din club.

Dan Petrescu ar putea să rămână fără doi dintre jucătorii importanţi înaintea debutului în grupele Conference League.

Lovitură totală pentru Dan Petrescu!

Dan Petrescu ar putea să rămână fără Jefte Betancor și Claudiu Petrila. Primul este dorit de către o echipă din Cipru, iar negocierile sunt aproape finalizate. Chiar dacă au probleme financiare, se pare că ardelenii se vor şi întări.

Patronul echipei, Neluţu Varga şi-ar mai dori să aducă doi atacanți, ambii din străinătate, dar și doi fundași centrali, unul dintre ei român, care acum evoluează în străinătate, conform digisport.ro.

În schimb, fundaşul Andrei Burcă rămâne pe loc. Deşi se spunea că ar fi dorit la Maccabi Haifa, israelienii nici nu vor să audă de român. Acesta a fost propus la campioana Israelului, dar a fost refuzat.

Maccabi Haifa este în căutarea unui fundaș central după plecarea lui Bogdan Planic la Shabab Dubai, dar Andrei Burcă nu este considerat la fel de bun pentru a-i lua locul sârbului.

CFR Cluj va evolua în grupele Conference League împotriva celor de la Slavia Praga, Sivasspor și Ballkani.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed