Lovitură totală pentru Dan Petrescu! Echipa românului a ratat cel mai important obiectiv. Este out din Liga Campionilor Asiei.
Jeonbuk a pierdut returul din sferturile de finală ale Ligii Campionilor Asiei în fața celor de la Ulsan, scor 0-1. Ulsan, câştigătoare a competiţiei în 2012 şi 2020, va juca în semifinale cu Shandong Taishan (China) sau Yokohama Marinos (Japonia).
Echipa lui Dan Petrescu, eliminată din Liga Campionilor Asiei
Seol Young-Woo a marcat singurul gol al meciului, la finalul primei reprize. În partea a doua, Dan Petrescu și-a ieșit din minți și să se certe cu toată lumea. În minutul 54, antrenorul român a văzut cartonaşul galben pentru proteste. Jeonbuk nu a reușit să egaleze și a fost eliminată după ce în tur partida din sferturi se terminase la egalitate, scor 1-1.
„A fost un meci bun, păcat că nu am câştigat. Ne pare rău pentru fani. Jeonbuk a meritat să câştige. Cred că penalty-ul ratat ne-a demoralizat.
Am primit un gol din cauza unei greşeli, din păcate. La 1-1, am avut o şansă mare, dar nu am reuşit să înscriem. Sperăm să jucăm bine şi în retur. A fost o singură greşeală. În afară de asta, jucătorii chiar au luptat bine”, a declarat tehnicianul după partida din tur, potrivit hyundai-motorsfc.com.
Petrescu a ratat astfel șansa de a deveni al treilea antrenor român care câștigă Liga Campionilor Asiei. Primul care a reușit acest lucru a fost Anghel Iordănescu, în 2000, cu Al Hilal. Apoi a mai urmat un titlu, în 2005, cu Al Ittihad. Al doilea este Răzvan Lucescu care a câștigat trofeul cu Al-Hilal în 2019.