Lewis Hamilton și-a găsit înlocuitor. Ce le-a transmis campionul mondial celor de la Mercedes: ‘Aș vrea să revină’

Lewis Hamilton și-a găsit înlocuitor. Campionul mondial îi sfătuiește pe cei de la Mercedes să-l aducă pe germanul Sebastian Vettel din sezonul următor.

Din sezonul următor, britanicul va concura pentru Ferrari, așa că locul său la echipa germană cu care a câştigat şase din cele şapte titluri mondiale ale sale  va rămâne liber.

Lewis Hamilton și-a găsit înlocuitor

Pilotul britanic îi sfătuiește pe șefii de la Mercedes să îl aducă în locul său pe Sebastian Vettel, din sezonul următor.

Vettel, cvadruplu campion mondial (2010-2013), s-a retras în 2022 din Formula 1. Nu exclude însă o revenire în 2025. Recent, germanul a testat o maşină Porsche şi ar putea concura în legendară cursă de anduranţă de la Le Mans.

Începând cu 2000, trei dintre şase campioni mondiali care s-au retras au revenit pe grila de start, iar Vettel poate fi următorul pe listă.

Michael Schumacher, Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen s-au retras din cursele de Formula 1, apoi s-au răzgândit și au revenit. Vettel a admis că acest gând i-a trecut prin cap şi a avut o discuţie cu şeful lui Mercedes, Toto Wolff.

”Nu m-am gândit niciodată să-mi iau un an sau doi de pauză şi apoi să revin. Când voi pleca, sper că voi pleca definitiv. Întotdeauna o să-ţi fie dor. Este cel mai grozav sport din lume şi este cea mai grozavă experienţă din lume şi cel mai uimitor este sentimentul de a lucra cu oamenii pentru a câştiga ceva.

Mi-ar plăcea ca Seb să revină pentru că ar fi o soluţie uimitoare pentru echipă. Un pilot german, cu multiple titluri mondiale, cineva cu valori uimitoare care ar putea duce echipa înainte. Mi-ar plăcea să revină. Singurul lucru la care îmi pasă cu adevărat este ca echipa să ia pe cineva cu integritate”, a spus Hamilton, înaintea Marelui Premiu al Japoniei, care va avea loc în weekend, la Suzuka.

George Russell rămâne la Mercedes

Max Verstappen, triplu campion mondial cu Red Bull, este o altă variantă pentru Mercedes, conform zvonurilor din mass-media.

Actualul coechipier al lui Hamilton, George Russell, este confirmat de Mercedes pentru sezonul 2025 şi s-ar bucura dacă Vettel ar reveni pe circuite, potrivit agerpres.ro.

‘Sebastian este o persoană grozavă. Este de patru ori campion mondial şi cu siguranţă personalitatea lui ne lipseşte pe grila de start. Cred că este important să avem cei mai buni 20 de piloţi din lume. Toţi concurând pentru victorii în curse şi titluri mondiale. Sunt foarte fericit şi deschis să am un nou coechipier. Fie că este campion mondial, fie că este începător, nu va schimba cu nimic din cum mă ocup de treburile mele”, a spus Russell.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed