Leonard Doroftei va fi uimit! Mărturia uluitoare a fiului marelui campion. Totul a ieşit la iveală

Leonard Doroftei va fi uimit! Mărturia uluitoare a fiului marelui campion. Totul a ieşit la iveală după ce fostul campion mondial s-a mutat în Canada. S-a aflat ce fac copiii fostului campion.

Leonard Doroftei s-a mutat împreună cu familia în Canada, în anul 2019, în urma unor evenimente mai puțin plăcute, și se pare ca fostului campion mondial îi merge foarte bine.

Leonard Doroftei va fi uimit!

Leonard și-a deschis o sala de box unde și antrenează, iar copii acestuia își răsplătesc tațăl pentru viața pe care le-a oferit-o.

Adrian, fiul cel mare se descurcă de minune în afacerile cu imobiliare pe care le are, în timp ce Alex studiază pentru a deveni inginer. Leonard Doroftei mai are și o fata, și potrivit fiului cel mare al acestuia, Vanesa visează să fie medic.

”Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept.

Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine.

Eu am început să investesc. Câștigam destul de bine. În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc.

Am făcut primele investiții la bursă la 21 de ani, iar până la 25 de ani pot să spun că lucrul acesta mi-a oferit o bază de capital, care mi-a permis să nu am limitări în investițiile în care mi le doream”, a transmis în urmă cu aproximativ un an Adrian Doroftei, potrivit BZI.

”Am devenit un tip extrem de simplu”

”Am vrut să-mi iau mașină. În momentul în care eram în punctul de a da câteva sute de mii de dolari pe o mașină, am stat și m-am gândit că sunt oameni la mine în țară care abia își permit să mănânce și mi se pare o aroganță supremă.

Am devenit un tip extrem de simplu. Locuiesc cu ai mei, nu am nevoie să mă lăfăi și nu simt nevoia de a petrece și a ieși la club. Sora mea va ajunge doctor, pentru că asta și-a propus. Fratele meu vrea să devină inginer de rețea”, a mai declarat fiul lui Leonard Doroftei.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sport, Leonard Doroftei încasează suma de 9.232 de lei, lunar, din partea statului român, sub formă de rentă viageră,

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed