Argentinianul Leo Messi a şocat toată Planeta! Imagini ireale după meciul de la Cupa Mondială 2022. Argentina – Mexic 2-0 şi sud-americanii respiră din nou. Au încins vestiarul după victorie.
Leo Messi a deschis drumul Argentinei către prima victorie la Cupa Mondială 2022. La finalul meciului, a dat tonul bucuriei în vestiar.
Leo Messi a şocat toată Planeta!
Leo Messi a fost de nerecunoscut în vestiar. Cunoscut ca o fire calmă, argentinianul a dat frâu liber bucuriei după victoria cu Mexic. Cel poreclit Puricele a ajuns la opt goluri marcate la Campionatele Mondiale. L-a egalat pe cel mai mare fotobalist al Planetei, Diego Armando Maradona.
La final, a cântat alături de coechipierii săi, într-o atmosferă specială creată de elevii lui Scaloni.
Vezi această postare pe Instagram
„Ne-a costat mult înfrângerea cu Arabia Saudită. Dar e ceva normal, au fost mulți băieți care au jucat primul lor meci la Cupă Mondială. Nu a ieșit așa cum trebuia, nu e nicio scuză, dar era alt joc dacă se făcea 2-0.
A trebuit să câștigăm și am reușit. Nu putem renunța. Toate meciurile sunt finale. Nu putem ceda. Știam că fanii ne vor susține. Suntem foarte apropiați de multă vreme și am realizat multe lucruri frumoase în acest fel”, a spus Messi, după triumful cu Mexic.
Argentinienii au trei puncte după 2 mecirui în grupă. Trebuie să câştige în ultima etapă, contra Poloniei, pentru a fi siguri de calificarea în optimile de finală ale turneului final din Qatar.