Leo Messi a şocat pe toată lumea! Reacţie incredibilă după umilinţa de la Cupa Mondială 2022. S-a aflat ce a putut spune starul argentinian la finalul celei mai mari surprize de la turneul final.
Leo Messi era dărâmat după Argentina – Arabia Saudită 1-2. A avut o primă reacţie la finalul meciului.
Leo Messi a şocat pe toată lumea!
Leo Messi a deschis scorul, din penalty, după doar 10 minute. Nu a fost de ajuns şi bomba Cupei Mondiale 2022 s-a produs. Al-Shehri și Al-Dawsari au marcat pentru cea mai mare surpriză a Mondialului.
Aflat la ultimul Campionat Mondial din carieră, Messi era dărâmat la finalul meciului cu Arabia Saudită. A recunoscut umilinţa. Mai mult, căpitanul echipei naționale a pumelor a dezvăluit că aceasta este cea mai grea înfrângere pe care a suferit-o alături de prima reprezentativă.
Din cauza acestei înfrângeri, echipa pregătită de Lionel Scaloni a întrerupt seria de 36 de meciuri fără înfrângere. „În doar cinci minute în care am greşit, am ajuns la 1-2. Am comis-o, am încercat să ne folosim de centrări şi totul s-a complicat. Am văzut că a fost ofsaid la cele două goluri anulate.
Nu am văzut imaginile, dar dacă au fost luate deciziile, aşa trebuie să fie. Nu există nicio scuză. Ştiam că este o echipă pe care dacă o lăsăm să joace, o va face bine şi au împins jocul către poarta noastră.
Nu am mai primit o asemenea lovitură cu acest grup. Lucrurile se întâmplă din anumite motive. Acum trebuie să câştigăm următoarele meciuri”, a spus Messi, conform marca.com.
Reacţii dure venite din Argentina
Presa internaţională a luat foc după pasul fals făcut de pume. ”Argentina dezamăgește într-un debut catastrofal în Qatar. Argentina a fost o ‘lacrimă’. În repriza secundă s-a apărat foarte prost în cele câteva atacuri pe care le-a avut Arabia Saudită.
Scaloni și-a trădat propriile idei și ceea ce a arătat Argentina în repriza secundă a fost îngrijorător. Angel Di Maria, Rodrigo De Paul și Leo Messi au fost departe de cel mai bun nivel al lor, iar Enzo Fernandez a fost singurul lucru interesant”, au scris cei de la ar.marca.com.
”O lovitură mondială. Argentina a pierdut mai mult decât meciul cu Arabia Saudită. Și-a uitat propriile principii fotbalistice din vestiar și a început Cupa Mondială în cel mai rău mod”, spun şi cei de la ole.com.ar.