Laurențiu Reghecampf a răbufnit după eșecul din Conference League: ‘Blamați-mă pe mine’. Video

Laurențiu Reghecampf a pierdut primul meci oficial pe banca celor de la Neftchi Baku. Echipa din Azerbaijan a fost învinsă scor 0-2 de Aris Limassol în Conference League.

Antrenorul român le-a luat apărarea jucătorilor săi după meci și a declarat că el este vinovat pentru acest eșec.

„Nu sunt mulțumit de începutul reprizei a doua, nu am avut niciun fel de reacție. În prima repriză, ei au avut o ocazie mare, au nimerit bara, dar și noi am avut două-trei șanse importante de a marca. E greu acum să fac o analiză, suntem imediat după meci.

Le-am spus deja jucătorilor că va trebuie să pregătim jocul mult mai bine. Trebuie să facem asta pentru fani, pentru club și pentru noi. Trebuie să ne revenim și să încercăm să ne calificăm.

Felicitări celor de la Aris, au câștigat cu 2-0, dar mai este un meci și sunt sigur că alături de fani și cu o altă atitudine vom da totul pentru a reveni. Trebuie să avem o altă atitudine, să luptăm mai mult și să facem sacrificii. Asta le voi spune jucătorilor în fiecare zi.

V-am spus încă de dinainte că nu va fi un meci ușor. Sunt aici, în fața voastră, și mereu îmi voi apăra jucătorii. Dacă vreți să blamați pe cineva, blamați-mă pe mine, aveți acest drept”, a spus Laurențiu Reghecampf, după meci.

Returul este programat joi, 28 iulie, de la ora 20.00, la Baku.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed