Laszlo Balint, cu sabia deasupra capului înaintea ‘războiului’ cu FC U Craiova 1948: Nu vreau să ne plângem

Derby-ul Olteniei, U Craiova 1948 – Universitatea Craiova, este programat duminică, 7 august, de la ora 21:30, iar pentru antrenorul echipei lui Mihai Rotaru ar putea fi ultimul meci în Bănie.

Laszlo Balint (43 de ani), venit în această vară la Universitatea Craiova, este deja sub presiune.

„E un meci special, dar și dificil pentru noi. Un meci care nu vine într-un moment foarte plăcut pentru noi. Am convingerea că antrenez un grup de caractere și, în general, caracterele puternice se văd în momentele grele.

Am avut multe discuții cu băieții, atât colectiv, cât și individual, iar reacția lor a fost foarte bună. Sunt sigur că acest lucru se va vedea mâine pe teren.

Oboseala se simte, cu meciuri din trei în trei zile, dar nu vreau să ne plângem. Trebuie să avem o reacție foarte bună în meciul de mâine seară. Ne dorim cu toții mai mult și muncim în fiecare zi.

Sunt anumite cauze pentru această oscilație, am făcut o analiză împreună cu echipa mea. Am analizat și startul sezonului trecut. În momentul în care echipa a jucat din trei în trei zile, rezultatele au fost nesatisfăcătoare. Este o realitate, fotbalul românesc nu e pregătit să joace în acest ritm.

Ce mi-a plăcut foarte mult este că băieții și-au asumat. Eu nu m-am gândit niciodată să plec, am venit aici să muncesc. Avem încredere, știm că putem mai mult.

Categoric, am toată susținerea. Am avut o discuție cu domnul Rotaru, dar subiectul ăsta nici n-a intervenit în discuție. Am discutat despre lucrurile care se întâmplă la echipă, despre ce dorim să facem, discuții normale între antrenor și patron. Suntem focusați pe munca noastră”, a spus Laszlo Balint, în cadrul unei conferințe de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed